
Gaz Metan Mediaş - Academica Clinceni, sâmbătă – 5 octombrie, ora 14.30
După un început foarte bun de sezon, cu cinci succese şi trei remize, medieşenii au pierdut ultimele trei jocuri şi au căzut în clasament de pe prima poziţie, acolo unde se situau la finele rundei a 8-a, până pe locul patru.
Înfrângerea suferită etapa trecută, 0-3 cu FCSB, a oprit o serie de patru meciuri fără eşec înregistrată de ilfoveni, trei încheiate la egalitate şi o victorie.
Gaz Metan a marcat cel puţin un gol în 10 dintre cele 11 runde.
- Nouă dintre cele 20 de goluri reuşite de medieşeni au fost izbutite din faze fixe.
- Șase goluri au înscris elevii lui Edward Iordănescu din afara careului mare, locul secund la acest capitol, după CFR Cluj (opt goluri).
Academica a marcat cel puţin un gol în nouă jocuri din ediţia curentă.
Cinci dintre cele 15 reuşite din contul ilfovenilor au avut la bază o fază fixă.
12 dintre cele 16 goluri primite de sibieni au fost încasate în ultimele patru runde.
Vizitatorii din aceast meci au primit cel puţin un gol în fiecare etapă, contraperformanţă pe care o mai găsim doar în dreptul celor de la Astra.
11 dintre cele 24 de goluri încasate de Academica au avut la bază o fază fixă, cele mai multe dintre totate competitoarele.
Gaz Metan a beneficiat de patru penalty-uri, toate transformate, trei de Marius Constantin şi unul de Nicolao Dumitru Cardoso.
Cele două echipe se vor întâlni în premieră în principala competiţie internă.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan - 26 ani şi 7 luni; Academica - 24 ani şi 10 luni.
Gaz Metan a utilizat doar 21 de jucători, cei mai puţini dintre toate competitoarele. Răzvan Pleşca şi Ionuţ Larie sunt singurii integralişti din lotul gazdelor.
15 fotbalişti dintre cei 26 cu minute pentru Academica în ediţia curentă au debutat în acest sezon pe prima scenă din România, gruparea ilfoveană fiind echipa cu cei mai mulţi astfel de jucători.
Duelul antrenorilor
Tehnicianul Edward Iordănescu (născut 16 iunie 1978) a bifat 113 jocuri în CASA Liga 1 cu cinci echipe: FCSB 2010/2011, Pandurii 2014/2015, 2015/2016, Astra 2017/2018, CFR Cluj 2018/2019, Gaz Metan 2018/2019, 2019/2020. 51 s-au terminat cu victorii, 34 la egalitate şi 28 cu înfrângeri.
- A fost desemnat antrenorul sezonului regulat 2017/2018 (Astra Giurgiu).
- A fost declarat antrenorul play-out-ului 2018/2019 (Gaz Metan).
Ilie Poenaru se află la conducerea tehnică a ilfovenilor încă din ianuarie 2018, el fiind în prezent al doilea cel mai longeviv antrenor activ, capitol la care este depăşit doar de Gheorghe Hagi. Pentru acesta, meciul cu Universitatea Craiova din prima etapă a fost întâiul ca principal în CASA Liga 1.
Interesant de menţionat că, în anii 1990, ambii şi-au făcut junioratul ca jucători în curtea roş-albaştrilor bucureşteni.