Noutăți

Gaz Metan -FC Botoșani. În luptă pentru podium

PLAY-OFF: Gaz Metan Mediaş - FC Botoşani, vineri – 26 iunie, ora 20

20 septembrie 2019, Gaz Metan - Universitatea Craiova 2-3 a fost singura înfrângere suferită de medieşeni în ultimele 22 de meciuri disputate pe teren propriu în campionat, în rest 12 victorii şi 9 rezultate de egalitate.
- 15 dintre cele 37 de goluri marcate de ardeleni au avut la bază o fază fixă, dintre care 8 din penalty (cele mai multe).
- 6 succese, 5 remize şi 4 partide pierdute este palmaresul înregistrat de FC Botoşani pe teren advers în ediţia curentă.
- Moldovenii au marcat în 13 deplasări, dar au şi primit cel puţin un gol în 9 dintre cele 15 meciuri jucate "afară".
- 17 goluri au încasat elevii lui Marius Croitoru din momente statice, dintre care 8 din penalty.
- 6,25 cornere/meci este media înregistrată de FC Botoşani în cele 4 jocuri din play-off, cea mai bună dintre toate cele 6 competitoare.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 18 ori în principala competiţie internă, de 4 ori au câştigat medieşenii, de 5 ori moldovenii, iar alte 9 jocuri s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Gaz Metan gazdă: 9 meciuri - 3 victorii Gaz Metan - 4 remize - 2 succese FC Botoşani.
- Primul meci a avut loc pe 26 iulie 2013, Gaz Metan-FC Botoşani 1-2 (marcatori Llullaku / Cârjan, Hadnagy), rezultat în urma căruia moldovenii au bifat întâiul succes în Liga 1. 
- Cele mai multe goluri s-au marcat pe 19 decembrie 2013, FC Botoşani-Gaz Metan 2-2.
- Întâia victorie bifată de sibieni s-a consemnat pe 27 iulie 2014, 3-0 pe terenul grupării moldave (marcatori Todea, Tahar, Figliomeni / cea mai mare diferenţă de scor). 
- Cea mai recentă întâlnire directă: 24 noiembrie 2019, Gaz Metan-FC Botoşani 0-0. În total, 5 partide s-au terminat fără gol, dintre care 3 pe terenul medieşenilor.

Mediile de vârstă:
Gaz Metan Mediaş - 27 ani şi 6 luni, a 3-a cea mai mare din campionat;
FC Botoşani - 25 ani şi 10 luni.

Partida va consemna şi un duel între 2 dintre cei mai în formă atacanţi din acest sezon, Sergiu Buş şi Marko Dugandzic. Vârful medieşenilor a înscris de 10 ori şi a scos 4 penalty-uri în 28 de jocuri. De partea cealaltă, croatul din atacul botoşănenilor a înscris de 7 ori în 7 jocuri din 2020, fiind cel mai bun marcator din actualul an calendaristic.

Duelul antrenorilor
Duşan Uhrin jr. l-a inlocuit pe Edwward Iordănescu pe banca Gazului la începutul lunii iunie. Tehnicianul ceh le-a mai antrenat pe prima scenă din România pe Poli Timişoara (2007/08, 2008/09, 2010/11), CFR Cluj (2008/09) şi Dinamo (2019/20). A strâns 97 de jocuri în CASA Liga 1, 47 încheiate cu victorii, 26 la egalitate şi 24 cu înfrângeri.

În vara lui 2019, FC Botoşani l-a numit la conducerea tehnică pe Marius Croitoru, debutant în postura de antrenor. Acesta s-a făcut deja remarcat cu un stil ofensiv de foarte bună calitate, dovadă că moldovenii şi-au creat multe ocazii în fiecare meci.