FCSB – UTA. Episodul 83
FCSB - UTA Arad, duminică, 1 septembrie - ora 21.30
Unul dintre cele mai interesante dueluri din această rundă se va disputa pe stadionul „Arcul de Triumf" din Bucureşti, acolo unde vor fi faţă-n faţă două multiple campioane, confruntările dintre ele fiind, de cele mai multe ori, spectaculoase.
Roş-albaştrii au câştigat doar unul dintre cele patru meciuri jucate în ediţia curentă pe teren propriu, 3-2 cu Farul, în rest au o remiză (1-1 cu Universitatea Cluj) şi două înfrângeri. De partea cealaltă, arădenii s-au impus în una dintre cele trei deplasări din campionatul actual, 1-0 cu Unirea Slobozia, celelalte două jocuri fiind pierdute.
82 de dueluri au avut loc de-a lungul timpului în principala competiţie internă, dintre care opt s-au disputat după revenirea arădenilor în SuperLigă din 2020, interval în care bucureştenii au învins de cinci ori, vizitatorii din acestă rundă au câştigat două confruntări, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Cea mai recentă dispută directă pe prima scenă: 22 ianuarie 2024, FCSB - UTA Arad 4-0, goluri marcate de Darius Olaru - triplă şi David Miculescu.
Antrenorul Mircea Rednic o va întâlni pe FCSB pentru a 30-a oară în toate competiţiile, palmaresul actualului tehnician al grupării arădene cuprinzând cinci victorii, 15 remize şi nouă înfrângeri.
Mediile de vârstă
FCSB - 25 ani şi nouă luni.
UTA Arad - 25 ani şi cinci luni.
27 de jucători au utilizat roş-albaştrii în ediţia curentă, dintre care 15 au cel puţin câte 100 de meciuri disputate pe prima scenă din România.
UTA s-a bazat pe 26 de fotbalişti, dintre care şapte au debutat în SuperLigă chiar în sezonul actual.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.