FCSB – Universitatea. Orgolii rănite în ultima etapă

FCSB – Universitatea Craiova, sâmbătă, 2 septembrie - ora 21.45

Doar o înfrângere au suferit bucureştenii în precedentele 11 partide disputate în campionat din postura de gazde, în rest 8 victorii şi două rezultate de egalitate.

Oltenii au pierdut precedentul meci jucat în deplasare pe prima scenă, 0-2 cu Farul Constanţa, insuccesul oprind o serie de invincibilitate pe teren advers formată din patru succese şi două remize.

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de 32 de ori în principala competiţie internă, de 21 de ori s-au impus roş-albaştrii, de șase ori au câştigat oltenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci din intervalul amintit a avut loc pe 2 august 2014, FCSB - Universitatea Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova - FCSB 2-5.

25 iulie 2021, FCSB - Universitatea Craiova: 4-1 a fost singura victorie reuşită de bucureşteni în ultimele șase dueluri cu alb-albaştrii pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat acasă trei remize şi două partide au fost câștigate de Universitatea.

Cea mai recentă confruntare directă din SuperLiga României: 30 aprilie 2023, Universitatea Craiova - FCSB 1-2, goluri înscrise de El. Koljic / A. Compagno, D. Sorescu.

Partida va fi una specială pentru Laurenţiu Reghecampf, care a cunoscut cele mai mari succese ca antrenor pe banca roş-albaştrilor bucureşteni, alături de care a câştigat de două ori titlul, a jucat în primăvara Europa League, eliminând Ajax, şi a participat în grupele UCL.

176 de meciuri în toate competiţiile a strâns Laurenţiu Reghecampf în cele două mandate în care a antrenat-o pe FCSB (2012-2014, 2015-2017), 100 încheiate cu victorii, 50 la egalitate şi doar 26 cu înfrângeri.

Mediile de vârstă

FCSB - 24 ani şi 11 luni.

U Craiova - 24 ani şi 5 luni.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.