FCSB – Oțelul. Tănase 12 + 8

FCSB – Oțelul Galați, sâmbătă, 11 aprilie – ora 20.00

Opt victorii, patru remize și cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de roș-albaștri în sezonul curent pe teren propriu. FCSB a marcat în 13 dintre cele 17 partide disputate acasă, dar a și primit cel puțin un gol în 10 dintre aceste jocuri.

Gălățenii s-au impus în patru dintre cele 16 deplasări, iar de alte patru ori au terminat la egalitate. Din postura de vizitatori, oțelarii au nouă meciuri fără gol înscris.

12 goluri au încasat bucureștenii după minutul 75, dublu față de numărul golurilor primite de moldoveni în același interval.

Cu 12 goluri marcate și opt pase decisive, Florin Tănase este jucătorul cu cele mai multe contribuții ofensive în primele 33 de runde din stagiunea în curs.

Bucureștenii au câștigat cinci dintre precedentele 10 dispute directe din principala competiție internă, interval în care gălățenii s-au impus de trei ori, de fiecare dată în deplasare.

Ultima victorie bifată de moldoveni în campionat s-a consemnat pe 26 iulie 2024, FCSB - Oțelul 0-2.

Cea mai recentă confruntare din SuperLigă a avut loc pe 8 februarie 2026, Oțelul - FCSB 1-4 (marcatori: Milen Zhelev / Daniel Bîrligea - dublă, Darius Olaru, Florin Tănase).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.