FCSB - FC Argeș. Pericolul Tănase și revelația
FCSB - FC Argeș, vineri, 17 iulie - ora 21.30
Bucureștenii vin după o stagiune mai puțin reușită, în care au evoluat pentru întâia oară în play-out. Aceștia s-au mai redresat în fața fanilor în final, când au prins cupele europene în urma victoriilor cu FC Botoșani și Dinamo din meciurile de baraj.
FC Argeș s-a numărat printre revelațiile ediției precedente, când a fost prima echipă cu statut de promovată care a reușit calificarea în play-off.
10 victorii, cinci remize și cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de roș-albaștri în campionatul trecut pe teren propriu. De partea cealaltă, piteștenii s-au impus în opt dintre cele 20 de deplasări, iar de alte patru ori au terminat la egalitate.
Cu 117 goluri marcate (46 din penalty), Florin Tănase este jucătorul activ cu cele mai multe reușite pe prima scenă. De reamintit că, în sezonul anterior, acesta a fost și fotbalistul cu cele mai multe contribuții ofensive - 23 (15 goluri înscrise, opt pase decisive).
Mijlocașul spaniol Roberto Sierra a bifat prezențe pentru argeșeni în toate cele 40 de etape din 2025-2026, fiind singurul din Superligă cu o asemenea performanță în stagiunea precedentă. De asemenea, printre remarcați s-a aflat și Mario Tudose, care a strâns cele mai multe minute dintre toți jucătorii eligibili U 21 (3.406 minute).
FC Argeș s-a impus în ambele partide din sezonul trecut, 2-0 în deplasare (A. Bettaieb, R. Moldoveanu) și 1-0 pe teren propriu (Y. Pîrvu).
Tehnicianul Bogdan Andone a mai întâlnit-o pe FCSB de șapte ori, a câștigat patru jocuri și a pierdut trei. De reamintit că, a antrenat gruparea roș-albastră la începutul stagiunii 2019/2020 (7 meciuri în toate competițiile - 4 victorii - 1 remiză - 2 înfrângeri).
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.




















