FCSB – Farul. Niciun meci direct fără gol

FCSB – Farul Constanța, sâmbătă, 27 aprilie – ora 20.30

O singură înfrângere au suferit dobrogenii în ultimele 10 deplasări din Superligă, 0-1 cu Universitatea Cluj (28 februarie 2024), interval în care au mai înregistrat pe teren advers cinci succese şi patru rezultate de egalitate.

Elevii lui Gheorghe Hagi au marcat în 14 dintre cele 18 partide jucate în sezonul actual din postura de vizitatori, dar au şi primit cel puţin un gol în 12 dintre aceste meciuri.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 37 de ori, de 24 de ori s-au impus bucureştenii, de opt ori au câştigat dobrogenii, iar de alte cinci ori au remizat.

Palmares cu FCSB gazdă: 18 partide - 12 succese FCSB - 2 remize - 4 victorii Farul.

Ultima victorie bifată de constănţeni: 21 mai 2023, Farul - FCSB 3-2, meci la finalul căruia gruparea antrenată de Gheorghe Hagi a devenit campioană.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 31 martie 2024, Farul - FCSB 0-1, gol marcat de Adrian Şut.

Gheorghe Hagi vs FCSB în toate competiţiile: 32 de jocuri - 7 victorii - 4 remize - 21 înfrângeri.

Niciunul dintre cele 32 de dueluri nu s-a terminat fără gol marcat. În schimb, în 16 dintre aceste partide s-a înscris de cel puţin 3 ori.

Mediile de vârstă

FCSB - 25 ani şi o lună.

Farul Constanţa - 25 ani şi o lună.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.