FCSB - Dinamo Bucureşti, sâmbătă - 5 octombrie 2019, ora 20.30

Derby-ul fotbalului românesc programează sâmbătă un nou episod, de astă dată cu marile rivale aflate într-o situaţie unică: niciuna dintre cele două nu se clasează pe unul dintre primele opt locuri.

FCSB a terminat etapa a 11-a pe poziţia a noua, dar are un moral bun dat de cele mai recente rezultate înregistrate în CASA Liga 1: trei victorii (2-1 cu Viitorul, 1-0 cu U Craiova, 3-0 cu Academica) şi o remiză (0-0 cu CFR) în ultimele patru jocuri.

La fel şi în cazul echipei antrenate în prezent de Duşan Uhrin (locul 10 după 11 etape), precedentele evoluţii arată că roş-albii sunt într-o revenire de formă. Astfel, aceştia au bifat trei succese şi un egal în ultimele cinci partide, singura înfrângere fiind suferită în deplasarea cu Astra, 3-2 pentru giurgiuveni, meci în care bucureştenii au intrat în avantaj la pauză.

Ambele echipe au câte șapte meciuri cu cel puţin un gol marcat.

- 12 dintre cele 13 goluri reuşite de FCSB au fost izbutite din acţiune.

- Dinamo a înscris 15 goluri, dintre care opt din faze fixe. De asemenea, oaspeţii din această rundă au șase goluri marcate cu capul, capitol la care sunt depăşiţi doar de CFR Cluj (șapte goluri).

Roş-albaştrii au strâns patru meciuri fără gol primit (sunt fără gol primit în ultimele trei runde), în timp ce dinamoviştii au încasat gol în nouă dintre cele 11 jocuri.

- Ambele echipe au primit câte șase goluri din faze fixe.

- 10 dintre cele 20 de goluri încasate de roş-albi au fost primite între minutele 61-75.

- Șapte dintre cele 17 goluri primite de FCSB au fost încasate în primele 30 de minute din repriza secundă.

Cu patru penalty-uri a fost sancţionată Dinamo în primele 11 etape (două apărate), în timp ce în dreptul gazdelor de sâmbătă găsim trei penalty-uri contra (unul apărat). La capitolul cartonaşe, FCSB a fost sancţionată cu 30 de galbene şi două roşii, iar Dinamo cu 29 de galbene şi un roşu.

Deşi a disputat doar un joc dintre cele șase de acasă în Bucureşti, FCSB ocupă locul secund în clasamentul spectatorilor de pe teren propriu, cu o medie de cca. 5.650 spectatori/meci.

Gruparea alb-roşie este singura întâlnită de FCSB în cel puţin două sezoane pe prima scenă care are palmares pozitiv în faţa roş-albaştrilor.

Ultimul succes bifat în campionat de dinamovişti din postura de vizitatori datează din 25 aprilie 2011, FCSB - Dinamo 0-1, gol înscris de Gabriel Torje.

Ultimul succes din contul FCSB-ului: 24 septembrie 2017, FCSB - Dinamo 1-0, gol marcat de Marko Momcilovic.

Cea mai recentă întâlnire directă: 11 noiembrie 2018, Dinamo - FCSB 1-1 (Salomao / Fl. Tănase).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 26 ani şi 11 luni, a doua cea mai mare din campionat; Dinamo - 25 ani şi 11 luni.

Cele mai multe prezenţe în echipa etapei publicată de LPF: Florinel Coman (FCSB), respectiv Dan Nistor (Dinamo), fiecare cu câte trei.

 

Duelul portarilor

Cristian Bălgrădean este portarul din CASA Liga 1 cu cele mai multe meciuri pe prima scenă, 262 de prezenţe. Acesta se află la al zecelea sezon în principala competiţie internă, dintre care patru în tricoul roş-alb al rivalilor. Este unul dintre cei 31 de jucători cu prezenţe în derby-urile din campionat pentru ambele echipe, două pentru FCSB şi șase pentru Dinamo.

Deşi a început sezonul ca rezerva, Riccardo Piscitelli a profitat de şansele primite şi şi-a câştigat postul de titular datorită prestaţiilor foarte bune. Acesta s-a remarcat şi prin faptul că a apărat două penalty-uri.

Duelul fundaşilor

Revenirea cuplului Planic - Cristea în centrul defensivei roş-abaştrilor a dat roade, dovadă că bucureştenii au încasat doar un gol în ultimele patru runde. De partea cealaltă, reîntoarcerea lui Ante Puljic reprezintă un mare câştig pentru dinamovişti, spiritul său războinic fiind pe placul fanilor roş-albi. Lângă croat, Mihai Popescu sau Linas Klimavicius pot avea mult mai multă siguranţă.

Duelul mijlocaşilor

Dan Nistor este în momentul de faţă unul dintre cei mai în formă mijlocaşi din campionat. Cu cinci pase de gol şi două goluri marcate în șase jocuri, a contribuit decisiv la 10 puncte câştigate de Dinamo în ediţia curentă. Roş-albaştrii plusează la acest capitol cu Florin Tănase, un fotbalist care aleargă mult pe durata unui joc şi se implică în majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de FCSB.

Duelul atacanţilor

Chiar dacă nu şi-a revenit la forma de înaintea accidentării, Harlem Gnohere poate decide oricând un meci datorită calităţilor sale impresionante. În cele cinci sezoane petrecute în campionatul României, acesta a înscris de 53 de ori, a devenit cel mai bun marcator străin din istoria roş-albaştrilor şi unul dintre cei cinci jucători care şi-au trecut numele pe tabelă pentru ambele echipe în derby-urile din Liga 1, alături de Ionel Dănciulescu, Andrei Cristea, Cătălin Munteanu şi Denis Şerban.

Oaspeţii au şi ei un marcator veritabil, pe italianul Mattia Montini, autor a 16 goluri în 34 de partide disputate în tricoul dinamoviştilor, dintre care 12 în actualul an calendaristic, fiind liderul golgheterilor din campionat în 2019.

Duelul tinereţii

Florinel Coman şi Dennis Man, doi dintre eroii selecţionatei U 21 care a ajuns până în semifinala Euro 2019, sunt printre cei de care se leagă multe dintre speranţele roş-albaştrilor. De partea cealaltă, evoluţiile tot mai bune ale lui Denis Ciobotariu, precum şi atitudinea arătată de Mihai Neicuţescu sau Robert Moldoveanu, pot reprezenta surprizele cu care Uhrin va încerca să rupă echilibrul derby-ului.

Duelul antrenorilor

Bogdan Argeş Vintilă a debutat ca principal în Liga 1 pe 16 septembrie 2013, în Viitorul - FC Botoşani 0-0. Pe lângă gruparea constănţeană, acesta a mai antrenat-o pe FC Voluntari în șase meciuri din sezonul 2015/2016. În total, palmaresul său cuprinde 46 de jocuri, 15 victorii, 14 remize şi 17 înfrângeri.

Duşan Uhrin Jr. s-a întors în campionatul României după mai bine de opt ani (ultimul meci: 21 mai 2011, FC Timişoara-Dinamo 4-1). Tehnicianul ceh a impresionat pe banca timişorenilor, atunci când s-a aflat cu studenţii bănăţeni în lupta pentru titlu până în ultimele etape din ediția 2010/2011. A strâns 78 de meciuri, 41 încheiate cu victorii, 21 la egalitate şi 16 cu înfrângeri.

Bogdan Vintilă vs Duşan Uhrin, duel în premieră.

Bogdan Vintilă vs Dinamo în Liga 1: două jocuri - o victorie - o înfrângere.

Duşan Uhrin vs Steaua în Liga 1: patru jocuri - o victorie - trei remize.