FC Voluntari - U Cluj. Invincibilitatea lui Ciobi

FC Voluntari - Universitatea Cluj, vineri, 26 august – ora 18.45

Patru puncte au luat ilfovenii din cele trei meciuri disputate în acest sezon din postura de gazde, victorie cu UTA, scor 3-0, remiză albă cu Sepsi OSK şi înfrângere cu FC Botoşani.

Un egal, 1-1 cu FCSB, şi două înfrângeri este palmaresul înregistrat de clujeni pe teren advers în ediţia curentă (1-3 cu FC Argeş, 1-2 cu UTA).

Cele două echipe se vor întâlni pentru întâia oară în principala competiţie internă.

Liviu Ciobotariu este neînvins în duelurile de pe prima scenă cu Universitatea Cluj, palmaresul actualului tehnician al ilfovenilor cuprinzând trei victorii şi un rezultat de egalitate. Mai mult, nu a primit gol în niciunul dintre cele patru jocuri.

Mediile de vârstă:

FC Voluntari - 25 ani şi 9 luni

U Cluj - 26 ani şi 4 luni

20 de jucători au utilizat ilfovenii în primele  etape, dintre care 10 străini.

Clujenii au folosit 23 de fotbalişti, 11 dintre aceştia având peste 100 de prezenţe în Superliga României.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.