FC U Craiova – CFR. Amintirile lui Trică

FCU Craiova 1948 - CFR Cluj, sâmbătă, 20 noiembrie - ora 20.30

Două victorii (1-0 cu Dinamo, 2-0 cu Gaz Metan), trei remize şi două înfrângeri (0-1 cu FCSB, 0-2 cu Universitatea Craiova) este palmaresul înregistrat de olteni pe teren propriu în acest sezon.

FC U Craiova 1948 a marcat cel puţin un gol în opt dintre cele 15 jocuri disputate în ediţia curentă.

Șase dintre cele 15 goluri încasate de craioveni au fost primite din faze fixe.

Până în prezent, clujenii au un parcurs foarte bun, ei stabilind la finalul turului sezonului regulat cea mai mare diferenţă înregistrată între primele două clasate (opt puncte) de când s-a trecut la actualul sistem competiţional (2015/16 - 2021/22).

CFR este echipa cu cele mai multe meciuri cu gol marcat în primele 15 runde - 13 jocuri.

Gruparea ardeleană are cea mai bună apărare din campionat, doar opt goluri încasate, dintre care două în urma unor faze fixe.

În tur, cele două au oferit un spectacol fotbalistic, asta datorită celor cinci goluri marcate. Clujenii au condus cu 2-0 (goluri înscrise de Deac şi Tahiri), dar au fost egalaţi până la pauză (marcatori Bauza, Baeten). În cele din urmă, CFR s-a impus datorită reuşitei lui Claudiu Petrila, care a fost declarat la final "Jucătorul meciului".

Pe banca gazdelor va debuta în acest sezon Eugen Trică, tehnician alături de care craiovenii au reuşit promovarea pe prima scenă. Pentru acesta, meciul va fi unul special, asta deoarece va întâlni echipa în tricoul căreia a câştigat două titluri şi a scris istorie în UCL, atunci când a pus umărul la prima victorie reuşită de o formaţie românească pe teren italian (16 septembrie 2008, AS Roma - CFR Cluj 1-2).

De asemenea, de amintit că a antrenat-o pe CFR în două rânduri (2012/13, 2014/15).

Mediile de vârstă

FC U Craiova 1948 - 26 ani şi 6 luni;

CFR Cluj - 28 ani şi 5 luni, cea mai mare din Liga 1.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.