FC Hermannstadt – UTA. Între doi foști colegi

FC Hermannstadt – UTA Arad, vineri, 31 ianuarie – ora 17.00

Cinci victorii, patru remize şi doar două înfrângeri este palmaresul sibienilor pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, arădenii au câştigat trei dintre cele 11 deplasări, iar de alte două ori au terminat la egalitate.

FC Hermannstadt şi UTA s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 10 ori, de patru ori au câştigat sibienii, de două ori s-au impus arădenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Întâia dispută a avut loc pe 18 octombrie 2020, FC Hermannstadt - UTA Arad 1-1, goluri înscrise de Bright Addae, respectiv Ioan Hora.

O singură partidă s-a terminat fără gol marcat, pe 18 februarie 2023, cu FC Hermannstadt în postura de gazdă.

Cele mai multe goluri s-au înscris pe 12 aprilie 2024, UTA - FC Hermannstadt 1-3.

Cea mai recentă confruntare directă din campionat: 16 septembrie 2024, UTA - FC Hermannstadt 1-1, marcatori Joao Pedro, respectiv Aurelian Chiţu.

Antrenorul Mircea Rednic o va întâlni pentru a 13-a oară pe FC Hermannstadt în SuperLigă, palmaresul precedentelor dueluri cuprinzând patru victorii, cinci remize şi trei înfrângeri.

Mircea Rednic şi Marius Măldărăşanu au câştigat titlul cu Rapid în 1998-1999, în perioada în care au activat ca jucători, dar şi în 2002-2003, cu actualul tehnician al arădenilor pe banca giuleştenilor şi cu ,,Măldă" în teren în prima parte a campionatului.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.