FC Hermannstadt – Unirea. Cei mai disciplinați

FC Hermannstadt - Unirea Slobozia, luni, 15 septembrie – ora 18.00

6 aprilie 2025, FC Hermannstadt - Gloria Buzău 0-2: a fost singura înfrângere suferită de sibieni în ultimele 15 meciuri jucate în campionat pe teren propriu, în rest au șapte victorii și șapte remize.

Ialomițenii sunt neînvinși în precedentele două deplasări din Superligă, 1-0 cu FCSB și 1-1 cu UTA Arad.

Șapte dintre cele 11 goluri marcate de Unirea au fost înscrise în repriza secundă, dintre care cinci după minutul 75.

FC Hermannstadt este formația cu cele mai puține faulturi comise, doar 69 (Unirea - 87).

Singurele confruntări directe în principala competiție internă dintre adversarele de astăzi au fost cele din stagiunea trecută, palmaresul cuprinzând o victorie a sibienilor și două remize.

Trei jucători din cele două loturi au bifat toate minutele în primele opt runde: Cătălin Căbuz, respectiv Alexandru Dinu și Paul Antoche.

Doar șase străini a utilizat Unirea Slobozia în campionatul actual, cei mai puțini dintre toate competitoarele (FC Hermannstadt – 7).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.