FC Hermannstadt - Poli Iaşi. Neînvinși din iulie

FC Hermannstadt - Politehnica Iaşi, luni, 6 mai – ora 15.00

Sibienii au un parcurs formidabil în acest sezon pe teren propriu, fiind neînvinşi din 15 iulie 2023 (0-1 cu Farul), interval în care au stabilit cea mai lungă serie de invincibilitate acasă din campionatul curent, 18 meciuri fără înfrângere (10 victorii, 8 remize).

20 aprilie 2024, Poli Iaşi - FC Voluntari 3-1: a fost singurul succes bifat de moldoveni în ultimele 10 runde, în rest au patru rezultate de egalitate şi cinci partide pierdute.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 13 ori, de şase ori au câştigat ardelenii, de trei ori s-au impus moldovenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci a avut loc pe 26 octombrie 2018, CSM Politehnica - FC Hermannstadt 0-2, goluri înscrise de Hama Tsoumou şi Lucian Dumitriu. Cu acelaşi scor au învins sibienii şi în returul sezonului regulat 2018-2019, pe 3 martie 2019, rezultat în urma căruia oaspeţii au ratat calificarea în play-off.

Întâiul succes din contul moldovenilor: 6 aprilie 2019, FC Hermannstadt - CSM Politehnica Iaşi 0-1, marcator J. Teixeira, dintr-un penalty scos de Sanoh.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 30 iunie 2020, CSM Politehnica Iaşi - FC Hermannstadt 2-3.

Cea mai recentă întâlnire directă din SuperLiga României: 24 noiembrie 2023, FC Hermannstadt - Poli Iaşi 0-0.

Mediile de vârstă

FC Hermannstadt - 26 ani şi patru luni.

Poli Iaşi - 25 ani şi patru luni.

29 de jucători a utiliizat gruparea sibiană în ediţia curentă, dintre care doar 7 străini, cei mai puţini dintre toate competitoarele.

Poli Iaşi s-a bazat pe 39 de fotbalişti, 20 dintre ei fiind debutanţi pe prima scenă din România.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.