În urma testelor medicale efectuate zilele trecute la nivelul lotului de jucători și al staff-ului tehnic, FC Dinamo își poate relua activitatea în CASA Liga 1.

Astfel, ”alb-roșii” vor disputa meciul contând pentru etapa a 5-a play-out acasă, cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, duminică, 21 iunie, cu începere de la ora 17.00. În aceeași etapă, partida FC Voluntari – Politehnica Iași a fost reprogramată duminică, 21 iunie, de la ora 14.30.

Partida din etapa a 6-a play-out dintre Dinamo și FC Voluntari se va disputa duminică, 28 iunie, cu începere de la ora 17.00.