Noutăți

FC Botoșani – Viitorul. Duelul tinereții

FC Botoşani - Viitorul Constanţa, luni - 2 decembrie, ora 20.30

20 iulie 2019, FC Botoşani - FC Voluntari 4-1 a fost ultima victorie reuşită de moldoveni pe teren propriu în campionat. Au urmat patru remize şi trei înfrângeri.

Dobrogenii nu au mai câştigat în deplasare din 19 iulie 2019, când s-au impus cu 1-0 în faţa Chindiei. În tot acest interval, au mai înregistrat patru rezultate de egalitate şi au pierdut trei jocuri.

- FC Botoşani a înscris 24 de goluri, dintre care doar 10 au fost izbutite pe teren propriu.

- 26 dintre cele 39 de goluri marcate de gruparea dobrogeană au fost înscrise în repriza secundă.

- 11 dintre cele 23 de goluri primite de moldoveni au avut la bază o fază fixă.

- Cinci dintre cele 20 de goluri primite de Viitorul au fost încasate din afara careului mare.

 

FC Botoşani şi Viitorul s-au mai întâlnit de 13 ori în principala competiţie internă, de trei ori au câştigat moldovenii, de șase ori s-au impus constănţenii, iar patru alte jocuri s-au terminat la egalitate.

- Primele confruntări au avut loc în ediţia 2013/2014, atunci când au înregistrat o remiză albă la Chiajna (16 septembrie 2013 / gazdă Viitorul), după care, la Botoşani s-au impus gazdele cu 3-1, goluri Vaşvari, Hadnagy, Stojkov, respectiv Nicolae Dică (23 martie 2014).

- Cele mai multe goluri: 29 mai 2015, FC Botoşani - Viitorul 4-4, joc în care Ianis Hagi şi Carlo Casap au marcat primele lor goluri în Liga 1.

- Cea mai recentă întâlnire directă: 12 august 2019, Viitorul - FC Botoşani 2-2 (Eric de Oliveira, Gabriel Iancu / Ştefan Ashkovski, Virgil Ghiţă - autogol).

 

Mediile de vârstă - se întâlnesc echipele cu cele mai mici medii de vârstă:

FC Botoşani - 24 ani şi 8 luni;

Viitorul - 22 ani şi 11 luni.

 

Duelul antrenorilor

În vara acestui an, FC Botoşani l-a numit la conducerea tehnică pe Marius Croitoru, debutant în postura de antrenor. Acesta s-a făcut deja remarcat cu un stil ofensiv de foarte bună calitate, dovadă că moldovenii şi-au creat multe ocazii în fiecare meci.

Gheorghe Hagi a început ca antrenor în Liga 1 la Timişoara, în ediția 2005/2006, Oţelul - Poli 0-2 (19 noiembrie 2005). A strâns 207 partide în principala întrecere internă, dintre care 94 încheiate cu victorii şi 50 cu remize.

- A fost desemnat de două ori antrenorul campionatului, în edițiile 2016/2017 şi 2018/2019.

- Pe plan intern, tehnicianul constănţenilor are în palmares titlul în Ligii 1 - ediţia 2016/2017, Cupa şi Supercupa României în 2019, toate cu Viitorul.