FC Argeș - FK Csikszereda. Robert Moldoveanu 150

FC Argeș - FK Csikszereda Miercurea Ciuc, vineri, 31 iulie – ora 18.30

Piteștenii s-au impus în precedenta etapă, 1-0 cu Petrolul, meci în care au evoluat în inferioritate numerică mai bine de o repriză. De partea cealaltă, ciucanii sunt singurii fără punct scos și fără gol marcat în primele două runde.

La finalul etapei anterioare, FK Csikszereda era formația pe spațiul porții căreia s-au tras cele mai multe șuturi - 19.

În cazul în care va fi utilizat, Robert Moldoveanu va bifa meciul cu numărul 150 în Superligă.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă doar în sezonul regular precedent, când piteștenii s-au impus în ambele partide, 3-1 pe teren propriu (R. Matos, G. Garutti, Y. Pîrvu / A. Ceara) și 2-0 în deplasare (A. Bettaieb, R. Matos).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.