Farul – Oţelul. Invincibilitatea lui Hagi

Farul Constanța – Oţelul Galați, sâmbătă, 24 februarie – ora 17.00

Cinci victorii, cinci remize şi trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de dobrogeni pe teren propriu în acest sezon. Constănţenii au marcat şi primit cel puţin un gol în 10 dintre cele 13 partide jucate acasă în campionatul curent.

Farul şi Oţelul s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de şapte ori, de trei ori au câştigat dobrogenii, gălăţenii s-au impus de două ori, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 30 noiembrie 2013, Viitorul - Oţelul 4-3.

Cea mai recentă dispută din SuperLiga României a avut loc pe 8 octombrie 2023, Oţelul - Farul 0-1, gol marcat de Ionuţ Larie.

Partida va fi una specială, asta deoarece cele două bănci tehnice sunt conduse de cei mai selecţionaţi jucători din istoria fotbalului românesc, Dorinel Munteanu - 134 de prezenţe sub tricolor şi Gheorghe Hagi - 124 de meciuri pentru prima reprezentativă. Aceştia au contribuit împreună la cele mai frumoase poveşti, cele scrise de naţională la turneele finale ale CM 1994 şi 1998, respectiv CE 1996 şi 2000.

Şi din postura de antrenori, Munteanu şi Hagi au reuşit performanţe formidabile. „Neamţul" a câştigat titlul cu Oţelul în sezonul 2010-2011, gălăţenii devenind singura formaţie din zona Moldovei care s-a impus în SuperLigă, în timp ce tehnicianul dobrogenilor a terminat de două ori în fruntea clasamentului, în 2016-2017 şi 2022-2023, de fiecare dată având sub conducere cea mai tânără echipă din campionat.

Gheorghe Hagi vs Dorinel Munteanu în toate competiţiile: 5 jocuri - 3 victorii Hagi - două remize.

Mediile de vârstă

Farul Constanţa - 24 ani şi 11 luni.

Oţelul Galaţi - 26 ani şi 9 luni.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.