Farul – Dinamo. Vână 200

Farul Constanța – Dinamo București, vineri, 4 octombrie – ora 21.00

Trei succese şi trei partide pierdute este palmaresul dobrogenilor de pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, bucureştenii sunt fără victorie în precedentele 13 deplasări din SuperLigă, interval în care au înregistrat afară şapte rezultate de egalitate şi şase înfrângeri.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 29 de ori, de 14 ori au câştigat dobrogenii, de opt ori s-au impus bucureştenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai mare diferenţă de scor: 15 iulie 2019, Viitorul - Dinamo 5-0 şi 26 februarie 2021, Dinamo - Viitorul 0-5.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 12 februarie 2024, Farul - Dinamo 0-2, goluri marcate de Darko Velkovski şi Dennis Politic.

Gheorghe Hagi (antrenor) vs Dinamo în campionat: 22 de dueluri - 10 victorii Hagi - 4 remize - 8 înfrângeri.

În 17 dintre cele 22 de confruntări s-au marcat cel puţin câte două goluri.

Mediile de vârstă

Farul Constanţa - 24 ani şi 11 luni.

Dinamo - 24 ani şi 10 luni.

Sunt echipele din acest sezon cu cele mai mici medii de vârstă.

25 de jucători au evoluat pentru dobrogeni în primele 11 etape, dintre care doar patru străini, cei mai puţini.

În cazul în care va fi utilizat, Ionuţ Vînă va bifa meciul cu numărul 200 în SuperLigă.

Bucureştenii s-au bazat pe 24 de fotbalişti, opt dintre ei fiind debutanţi în principala competiţie internă.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.