Revista LPF a stabilit echipa ideală a etapei a 18-a.
 

PORTAR
Alexei Koşelev (CSM Poli Iaşi / 23 de ani / 6 jocuri) - Cel mai bun meci al său pe prima scenă din România. Intervenţiile sale au păstrat poarta fără gol încasat. Poate fi un pilon important în lupta moldovenilor pentru un loc în play-off.
 

FUNDAŞI
Cristian Manea (CFR Cluj / 20 de ani / 18 jocuri)
- Din nou o prestaţie fără greşeală! Evoluţia din "Ştefan cel Mare" i-a adus a patra prezenţă în echipa etapei, devenind un candidat cu şanse mari pentru postul de cel mai bun fundaş dreapta din sezonul regulat.
Andrei Burcă (FC Botoşani / 24 de ani / 18 jocuri) - Foarte bun pe toată durata meciului. A urcat des în atac, fiind un pericol permanent pentru poarta adversă, în special la fazele fixe. Prinde pentru a patra oară echipa etapei.
Ovidiu Mihalache (CSM Poli Iaşi / 32 de ani / 6 jocuri) - O prestaţie entuziasmantă! A fost de netrecut în faţa celui mai bun atac din campionat. Un fotbalist experimentat, aflat la al șaptelea sezon pe prima scenă. 
Mario Camora (CFR Cluj / 31 de ani / 13 jocuri) – Un excelent mobilizator în momentele dificile. Siguranța de care dă dovadă căpitanul clujenilor este un atu pentru echipa lui Dan Petrescu în lupta pentru titlu. 
 

MIJLOCAŞI
Ciprian Deac (CFR Cluj / 31 de ani / 17 jocuri)
- A contribuit decisiv la revenirea CFR-ului în fotoliul de lider cu o pasă de gol, a șaptea în ediţia curentă (liderul Ligii 1 Betano la acest capitol) şi un penalty obţinut.
Cosmin Bîrnoi (ACS Poli / 20 de ani / 13 jocuri) - În ciuda vârstei, a avut o evoluţie consistentă. A marcat şi un gol, al doilea în ediţia curentă. Un fotbalist cu un mare potenţial de creştere.
Serge Nyuiadzi (Astra / 26 de ani / 6 jocuri) - A fost cel mai bun jucător de pe teren. A marcat un gol, primul din contul său în Liga 1 Betano şi a scos penalty-ul transformat de Ioniţă.
Ionuţ Panţîru (CSM Poli Iaşi / 21 de ani / 11 jocuri) - A marcat un gol spectaculos, primul în Liga 1 Betano din contul tânărului mijlocaş moldovean. Graţie reuşitei sale, Poli a bifat întâia victorie în faţa FCSB-ului de la revenirea fotbalului ieşean în elită.

ATACANŢI
Alexandru Mitriţă (CS U Craiova / 22 de ani / 13 jocuri)
- A marcat primele goluri ale "alb-albaştrilor" pe noua arenă. Prin dubla reuşită în ultima rundă, rapidul jucător al Craiovei a ajuns la cinci goluri în ediţia curentă, în care mai are şi două pase decisive.
Mihai Roman II (CS U Craiova / 25 de ani / 14 jocuri) - Deşi nu a înscris, a contribuit decisiv la două dintre reuşitele craiovenilor. În plus, a fost un pericol permanent pentru poarta adversă pe toată durata jocului.

ANTRENORUL ETAPEI
Dan Petrescu (CFR Cluj / 49 de ani, FOTO)
- A readus gruparea din Gruia în fruntea clasamentului, asta şi datorită unei defensive excelent aşezate în teren, formaţia clujeană bifând în "Ştefan cel Mare" al 12-lea meci fără gol încasat.