Dinamo – Universitatea. Unde sunt zăpezile de altă dată?

Dinamo - Universitatea Craiova, joi, 10 februarie – ora 19.55

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă în 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 17 ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus bucureştenii, de opt ori au câştigat oltenii, iar alte șase partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Dinamo gazdă: 8 jocuri - 3 succese Dinamo - 3 remize - două victorii Universitatea Craiova.

Cel mai recent succes în campionat din contul grupării roş-albe s-a consemnat pe 15 decembrie 2018, Dinamo - Universitatea Craiova 3-0 (Mattia Montini - triplă). Au urmat cinci victorii ale alb-albaştrilor, printre care şi succesul din ultima confruntare directă, 5-0 la Craiova, pe 27 septembrie 2021, marcatori Lyes Houri, Andrei Ivan, George Cîmpanu, Mihai Căpăţînă şi Jovan Markovic.

Flavius Stoican este fără succes în disputele cu Universitatea Craiova, palmaresul acestuia cuprinzând doar trei rezultate de egalitate în nouă confruntări directe.

Mediile de vârstă:

Dinamo - 25 ani şi două luni;

Universitatea - 25 ani şi 8 luni.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.