Dinamo – Universitatea. Rivalitate extremă

Dinamo București - Universitatea Craiova, sâmbătă, 24 august - ora 22.00

27 ianuarie 2024, Dinamo - Rapid 1-2: a fost ultima înfrângere suferită de roş-albi în campionat pe teren propriu. Au urmat acasă şapte succese şi două rezultate de egalitate.

Craiovenii au un început formidabil de sezon, cu patru victorii şi două remize, rezultate în urma cărora s-au instalat în fruntea clasamentului din SuperLigă. De asemenea, din postura de vizitatori, oltenii au pierdut doar un joc în acest an calendaristic (7 aprilie 2024, FCSB - Universitatea Craiova 2-0), interval în care s-au impus afară de opt ori şi au remizat de trei ori.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 20 ori în principala competiţie internă, de trei ori au învins bucureştenii, de 11 ori au câştigat oltenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.

Cel mai recent succes în campionat din contul grupării roş-albe s-a consemnat pe 15 decembrie 2018, Dinamo - Universitatea Craiova 3-0 (Mattia Montini - triplă). Au urmat opt victorii ale alb-albaştrilor din Bănie, printre care şi cea din ultima confruntare directă disputată pe 12 noiembrie 2023, Universitatea Craiova - Dinamo 1-0.

Mediile de vârstă

Dinamo - 24 de ani şi trei luni.

Universitatea Craiova - 25 ani şi şapte luni.

20 de fotbalişti au evoluat pentru Dinamo în campionatul curent, dintre care opt au început ca titulari toate cele şase jocuri.

22 de jucători au utilizat oltenii în campionatul curent, dintre care 14 şi-au trecut în cont cel puţin un gol sau / şi o pasă decisivă.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.