Dinamo – Petrolul. Episodul 99
Dinamo București – Petrolul Ploiești, vineri, 30 ianuarie – ora 20.00
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 98 de ori, de 57 de ori au câștigat roș-albii bucureșteni, de 21 de ori s-au impus ,,lupii galbeni”, iar alte 20 de partide s-au terminat la egalitate.
Petrolul este echipa în fața căreia dinamoviștii au reușit cele mai multe victorii pe prima scenă.
9 din cele 21 succese din contul prahovenlor au fost obţinute cu Ilie Oană pe bancă.
Cea mai mare diferenţă de scor în SuperLiga României, de trei ori 6-0 pentru Dinamo, în 1960, 1982 şi 1991, diferenţă pe care a mai realizat-o contra „lupilor" doar Electroputere Craiova în sezonul 1991=1992.
În partida din 1960 (21 noiembrie, Dinamo - Petrolul 6-0), Gheorghe Ene avea să marcheze patru goluri, iar în meciul din 1991 (25 august, Dinamo - Petrolul 6-0), joc disputat în prima rundă, albanezul Demollari bifa debutul în fotbalul românesc, urmând a deveni, în decembrie 1994, primul străin care a ajuns la 100 de partide în SuperLigă. Acesta a marcat atunci de două ori.
Petrolul este echipa care a oprit dominaţia singurei generaţii din istoria „câinilor" care a câştigat de patru ori la rând titlul în România, cea din anii ’60. S-a întâmplat în 1965 - 1966, ediţie la finalul căreia ploieştenii cucereau campionatul pentru ultima dată.
14 septembrie 1966, Petrolul - Dinamo 3-0 (triplă Mircea Dridea): al doilea succes al prahovenilor la trei goluri diferenţă, cea mai mare pro-ploieşteni din istoria duelurilor directe. Primul s-a consemnat în iulie 1961, atunci când acelaşi Mircea Dridea şi-a trecut numele pe tabela la toate reuşitele gazdelor.
Pe 25 septembrie 2011, dinamoviştii au stricat „sărbătoarea" inaugurării noului stadion „Ilie Oană" (primul meci oficial), după ce au câştigat cu 5-1 pe arena prahovenilor (Mitea / Moţi, Djakaridja Kone, Dănciulescu, Marius Niculae dublă).
Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 15 septembrie 2025, Petrolul - Dinamo 0-3 (Cătălin Cîrjan, Daniel Armstrong, Maxime Sivis).
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.





















