Dinamo - FC Argeş. Din istoria fotbalului

Dinamo - FC Argeş, sâmbătă, 28 august – ora 18.00

Runda a 7-a programează unul dintre cele mai importante dueluri din fotbalul autohton, cel dintre Dinamo şi FC Argeş, două echipe care, de-a lungul timpului, au oferit microbiştilor meciuri memorabile.

55 dintre cele 91 de confruntări în principala competiţie internă s-au terminat cu victoria roş-albilor, FC Argeş fiind echipa în faţa căreia gruparea bucureşteană a reuşit cele mai multe succese pe prima scenă. Piteştenii s-au impus de 24 de ori, alte 12 jocuri încheindu-se la egalitate.

Palmares cu Dinamo gazdă: 45 de meciuri - 38 victorii Dinamo - 2 remize - 5 succese FC Argeş.

Primul duel a avut loc pe 20 august 1961, Dinamo Piteşti - Dinamo 3-4 şi a consemnat debutul argeşenilor în Divizia A. Au marcat Fl. Halagian, V. Lovin - dublă, respectiv Constantin Frăţilă, Vasile Alexandru, Ghe. Ene - dublă. Pentru bucureşteni, acel joc avea să dea startul celei mai bune perioade interne, singura în care au câştigat patru titluri la rând (1961/62, 1962/63, 1963/64, 1964/65).

Întâia victorie din contul piteştenilor în campionat a venit pe 26 septembrie 1965, 2-1 pe teren propriu, meci în care Nicolae Dobrin a deschis scorul în primul minut.

Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat pe 19 iunie 1974, Dinamo - FC Argeş 7-0. În ciuda victorie categorice reuşită de bucureşteni, aceştia au pierdut campionatul în faţa Universităţii Craiova, care a remizat la Ploieşti şi a câştigat în premieră titlul.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 13 iunie 1976, Dinamo - FC Argeş 7-1.

Dintre toate cele 91 de confruntări, meciul din 24 iunie 1979, Dinamo - FC Argeş 3-4 a fost cel mai spectaculos şi a rămas în memoria microbiştilor drept „cea mai frumoasă finală de campionat din istorie". După prestația excepţională, "Gâscanul" a primit nota 10 din partea trimisului "Sportului", Ioan Chirilă, care nota: "«Diavolul» Dobrin și-a exercitat dreptul de veto. A declanșat contraatacul de 1-1, împotriva cursului jocului, a reușit marele sprint al desprinderii, în minutul 69, permițându-și și luxul de a oferi, în autograf, ultimul gol al campionatului".

Doar două remize albe s-au consemnat de-a lungul timpului, ambele pe terenul piteştenilor (26 septembrie 1984; 23 martie 1997).

Cea mai recentă întâlnire directă: 16 mai 2021, FC Argeş - Dinamo 1-2 (M. Ndiaye / A. Mihaiu, D. Sorescu).

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.