CS Mioveni – Chindia. Meritele lui Pelici

CS Mioveni - Chindia, vineri - 10 septembrie, ora 18.00

După un început dificil, cu două înfrângeri, argeşenii au luat 10 puncte din ultimele cinci meciuri şi au urcat în clasament până pe locul al șaptelea. Un merit deosebit îl are antrenorul Alexandru Pelici, care a găsit soluţiile eficiente de a pune în valoare calităţile jucătorilor din lot.

De partea cealaltă, Chindia a rămas o echipă bine aşezată în teren de către Emil Săndoi, adversarii având, în dese rânduri, probleme în a desface apărarea târgoviştenilor.

Cel mai eficient jucător din rândul gazdelor a fost Bogdan Rusu, vârful grupării din Mioveni trecându-şi în cont două goluri şi două penalty-uri obţinute. În schimb, oaspeţii sunt şi în acest sezon, în mare parte, dependenţi de cuplul din atac format din Daniel Florea şi Daniel Popa, aceştia contribuind decisiv la trei dintre cele cinci goluri marcate de formaţia dâmboviţeană.

Mediile de vârstă

CS Mioveni - 27 ani şi două luni, a doua cea mai mare din campionat;

Chindia - 26 ani şi o lună.

Tiberiu Căpuşă este singurul jucător din cele două tabere care a bifat toate minutele în primele șapte runde.

Șapte dintre cei 21 de fotbalişti utilizaţi de CS Mioveni în ediţia curentă au debutat în principala competiţie internă în acest sezon.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.