
Liga Profesionistă de Fotbal va organiza miercuri, 26 august 2026, de la ora 12:00, la Hotelul Radisson Blu din București, sala Merope, o conferință de presă pentru anunțarea unui nou parteneriat strategic dedicat dezvoltării competiției SuperLiga României.
La eveniment vor participa Gino Iorgulescu, președintele LPF, Justin Ștefan, secretarul general al LPF, Orlando Nicoară, director general EAD, precum și reprezentanții noului partener.
Proiectul face parte din strategia LPF de dezvoltare a SuperLigii ca platformă de business și de atragere a unor industrii care nu au fost asociate în mod tradițional cu fotbalul.
Detaliile parteneriatului și obiectivele acestuia vor fi prezentate în cadrul conferinței de presă.



















