Luni, 22 aprilie 2019, a avut loc la sediul LPF o conferință de presă comună, prilejuită de semnarea contractului de vânzare privind drepturile media ale Ligii 1, între Liga Profesionistă de Fotbal și compania EAD Interactive.
La conferința de presă au luat parte Gino Iorgulescu, Președintele LPF, Justin Ștefan, Secretar General LPF, Robert Pongracz, Vicepreședinte LPF, Ionuț Calancia, Director Economic al LPF, precum și Orlando Nicoară, Director General în cadrul companiaei EAD Interactive.

Contractul prevede vânzarea drepturilor media de către LPF pentru cinci sezoane, începând cu anul competițional 2019-2020 și sfârșind cu sezonul 2023-2024, pentru suma de 28 de milioane de euro plus TVA pentru fiecare an competițional în parte.
Liga Profesionistă de Fotbal ține să mulțumească, și pe această cale, companiei EAD Interactive, cu care a dezvoltat acest parteneriat începând încă de acum doi ani, fiind convinsă că, împreună, vor contribui la creșterea profesionalismului transmisiilor tv, la dezvoltarea infrastructurii și a resursei umane implicată în formarea și creșterea jucătorilor, în creșterea numărului de spectatori pe stadioanele Ligii 1 și, nu în ultimul rând, în creșterea audiențelor tv.
Atragerea unor brand-uri importante ca sponsori ai Ligii 1, precum și a infrastructurii stadioanelor sunt, de asemenea, obiective comune. Readucerea în fotbalul românesc de prim rang a marilor orașe (Arad, Timișoara, Brașov, Oradea, Ploiești, Pitești, Galați), dezvoltarea parteneriatelor între cluburi performante și primării, cu respectarea legislației economice în vigoare, încurajarea cluburilor construite solid, precum FC Viitorul, un exemplu de profesionalism și reprezentativitate pentru orașul Constanța, sprijinirea marilor brand-uri (Petrolul, Rapid, UTA, U Cluj, Politehnica Timișoara, FC Argeș, Oțelul) sunt alte obiective ale acestui parteneriat.
Cu credința că fotbalul românesc va avea numai de câștigat prin semnarea acestui contract, Liga Profesionistă de Fotbal ține să mulțumească tuturor suporterilor și oamenilor implicați în dezvoltarea acestui fenomen.