Referitor la declarațiile domnului Gigi Becali din data de 2 aprilie 2019, făcute în spațiul public, cu privire la cazul apărut între FC FCSB și Astra Giurgiu, Liga Profesionistă de Fotbal subliniază faptul că, în virtutea principiului libertății contractuale precum și a prevederilor articolelor 1566 și următoarele din Codul Civil, un club de fotbal poate cesiona către alt club o creanță viitoare față de LPF, independent de un eventual acord al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Mai mult decât atât, odată notificată cu privire la cesiunea de creanță intervenită, Liga Profesionistă de Fotbal este obligată să plătească sumele care fac obiectul cesiunii de creanță direct către clubul cesionar, neavând vreo posibilitate legală de a refuza recunoașterea cesiunii intervenite între cele două cluburi, întrucât LPF are calitatea unui simplu terț față de contractul încheiat.
Precizările de mai sus înlătură orice speculații neavenite pe marginea faptului că LPF ar fi în postura de a aproba sau refuza încheierea cesiunilor de creanță de către cluburile membre.