Prima etapă din play-off şi play-out a consemnat o serie de evenimente statistice interesante. Iată care sunt acestea:
- Jucătorii Marko Simonovski (Sepsi OSK), André Filipe Bernardes Santos (CS U Craiova), Sebastian Valeriu Culda (Astra / născut în 1996) şi Sokratis  Fytanidis (Gaz Metan) au debutat în Liga 1 Betano. Astfel, numărul celor pentru care ediţia curentă a însemnat şi prezenţa în premieră în cea mai importantă competiţie internă din România a ajuns la 113 fotbalişti, dintre care 39 autohtoni, 26 dintre ei fiind eligibili U 21.
- Florin Bratu (FOTO) a bifat întâiul meci ca antrenor la Dinamo, el fiind al cincilea tehnician debutant din stagiunea actuală.
- Mario Camora a evoluat pentru a 200-a oară în Liga 1, portughezul fiind doar al patrulea străin care atinge această cifră. În prezent, top 10 prezenţe străini "all-time" în prima ligă arată astfel: Takayuki Seto - 254 jocuri, Junior Morais - 214 jocuri, Ricardo Cadu - 202 jocuri, Mario Camora - 200 jocuri, Nuno Viveiros - 199 jocuri, Eric De Oliveira - 193 jocuri, Bojan Golubovic - 189 jocuri, Pablo Brandan - 186 jocuri, Ousmane N'Doye - 185 jocuri, Branko Grahovac - 180 jocuri.
- 200 de meciuri în prima ligă a bifat şi Doru Mihai Pintilii, iar Gustavo Vagenin a jucat meicul 50 în campionatul României.
- Partida Dinamo-Gaz Metan a consemnat şi a 300-a prezenţă pe bancă în Liga 1 pentru antrenorul Cristian Pustai.
- Florin Cernat a înscris golul cu numărul 30 în 155 de meciuri disputate în Liga 1. El este şi cel mai în vârstă marcator din sezonul 2017-2018.
- Sebastian Mladen, Mihai Popescu şi Robert Moldoveanu au înscris în premieră în campionat.
- Înfrângerea suferită de Astra pe arena Ion Oblemenco a fost a 150-a din contul giurgiuvenilor pe prima scenă din România.