
Chindia – FCSB. Obiective diferite
Chindia Târgovişte – FCSB, luni – 2 noiembrie, ora 21.00
FCSB este echipa cu cele mai multe goluri înscrise - 22, dintre care 12 au fost reuşite în prima repriză. De partea cealaltă, gazdele au cel mai slab atac din campionat, doar cinci goluri marcate.
- Ambele echipe au strâns câte cinci meciuri fără gol încasat.
- Cinci dintre cele șase victorii bifate de roş-albaştri au fost reuşite la cel puţin două goluri.
- Șapte goluri marcate, patru pase decisive şi un penalty scos sunt realizările lui Dennis Man din ediţia curentă (7 jocuri), acesta fiind inclus de șase ori în echipa etapei publicată de LPF.
În ediţia precedentă, Chindia şi FCSB au oferit microbiştilor două meciuri spectaculoase. În turul sezonului regulat, gruparea bucureşteană s-a impus în deplasare cu 2-1 (meci jucat pe arena "Ilie Oană" din Ploieşti / 20 octombrie 2019), asta după ce dâmboviţenii au deschis scorul prin Daniel Florea. În retur (22 februarie 2020), cele două au terminat la egalitate, scor 1-1, golul târgoviştenilor venind în minutul 90+1 (marcatori A. Miron / F. Dangubic).
O singură victorie a reuşit Emil Săndoi în Liga 1 în faţa roş-albaştrilor (1 septembrie 2002, Universitatea Craiova - FCSB 3-1), în rest are o remiză (1 martie 2015, Universitatea Craiova - FCSB 0-0) şi cinci înfrângeri.
Mediile de vârstă
Chindia Târgovişte - 24 ani şi 10 luni;
FCSB - 23 ani şi 6 luni, cea mai mică din CASA Liga 1.
- 18 dintre cei 31 de jucători utilizaţi de bucureşteni în primele opt runde sunt fotbalişti autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1998.
- Andrei Piţian este singurul integralist dintre cei 25 de fotbalişti care au strâns minute pentru Chindia în acest sezon.
Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.