Chindia – FC Hermannstadt. Deschis oricărui rezultat

Chindia Târgovişte - FC Hermannstadt, vineri - 18 septembrie, ora 18.00

Târgoviştenii au câştigat precedentul meci jucat acasă, 1-0 cu Dinamo, golul victoriei fiind reuşit de Daniel Florea.

FC Hermannstadt a pierdut runda trecută, 0-1 la Cluj, şi a oprit seria de 9 jocuri la rând fără înfrângere în campionat, cea mai bună din istoria clubului în Liga 1.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 4 ori în principala competiţie internă, de 3 ori s-au impus sibienii, iar un joc s-a terminat la egalitate.

În sezonul regulat precedent, FC Hermannstadt a învins pe teren propriu cu 2-1, apoi a remizat în deplasare, scor 1-1. În play-out, ardelenii au luat 6 puncte, ambele victorii consemnând pe tabelă rezultatul de 1-0.

Mediile de vârstă:

Chindia - 24 ani şi 9 luni;

FC Hermannstadt - 28 ani şi o lună, a doua cea mai mare din campionat.

De remarcat că, în pauza dedicată jocurilor echipelor naţionale de seniori şi tineret, cele două formaţii şi-au completat ofensivele cu Daniel Popa (Chindia), transferat de la Dinamo, respectiv Goran Karanovic (FC Hermannstadt), un atacant care a înscris de 9 ori pentru Sepsi OSK în ediţia anterioară.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.