CFR – Farul. Între doi antrenori ofensivi

CFR Cluj - FC V Farul, vineri, 13 august - ora 21.30

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 24 de ori în principala competiţie internă, de 11 ori s-au impus clujenii, de opt ori au câştigat dobrogenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 12 meciuri - 6 victorii CFR – două remize - 4 succese Farul.

Primul meci a avut loc pe 18 octombrie 2012 şi a consemnat o mare surpriză la vremea respectivă, asta deoarece clujenii evoluau în grupele UCL. Partida s-a terminat 1-0 pentru constănţeni, chiar în Gruia, gol înscris de Gabi Iancu. În returul stagiunii 2012/2013 a fost 2-0 pentru CFR, marcatori Ciprian Deac şi Sergiu Buş.

Două jocuri s-au încheiat fără gol marcat, ambele cu CFR gazdă (9 aprilie 2017 şi 14 februarie 2020).

O partidă pe care suporterii dobrogenilor nu o vor uita vreodată a fost cea din 13 mai 2017, Farul - CFR Cluj 1-0 (gol Gabi Iancu, din penalty), meci la finalul căruia gazdele au sărbătorit titlul, devenind cea mai tânără campioană din Europa.

Cea mai recentă confruntare directă: 4 februarie 2021, CFR Cluj - Farul 2-1 (C. Itu, O. Hoban / A. Dobrosavlevici).

Antrenorii Marius Şumudică şi Gheorghe Hagi s-au mai duelat de opt ori în Liga 1, fiecare şi-a trecut în cont câte tre victorii, iar alte două jocuri s-au încheiat remize. Interesant de menţionat că, media golurilor marcate în cele opt confruntări pe prima scenă dintre cei doi tehnicieni este una excelentă, 3,1 goluri/meci.

Mediile de vârstă

CFR Cluj - 27 ani şi 4 luni, cea mai mare din campionat;

Farul Constanţa - 24 ani şi 3 luni, a doua cea mai mică din Liga 1.

Farul este echipa care a utilizat cei mai mulţi jucători în primele patru etape, 27. Dintre aceştia, 11 sunt autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2000, printre care şi Enes Sali (născut pe 23 februarie 2006), care a debutat în runda precedentă, devenind cel mai tânăr fotbalist dat de Academia Gheorghe Hagi care a ajuns pe prima scenă.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.