CFR - CS Mioveni. Invincibilitate vișinie

CFR 1907 Cluj - CS Mioveni, duminică, 12 decembrie – ora 19.30

Cele două echipe s-au mai întâlnit de cinci ori în principala competiţie internă, de patru ori au câştigat clujenii, iar un meci s-a terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 11 noiembrie 2007, CFR Cluj - Dacia Mioveni 1-0, gol înscris de Eugen Trică. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Ioan Andone, respectiv Sorin Cârţu.

Singura remiză s-a consemnat în returul ediţiei 2007/2008, 0-0 pe arena din Mioveni (26 aprilie 2008).

Cea mai mare diferenţă de scor: 15 mai 2012, CS Mioveni - CFR Cluj 0-5, marcatori P. Kapetanos - dublă, M. Sougou - dublă şi V. Maftei.

Cea mai recentă dispută directă din campionat: 6 august 2021, CS Mioveni - CFR Cluj 0-1 (Claudiu Petrila).

Dan Petrescu şi Alexandru Pelici s-au mai duelat o singură dată din postura de antrenori, pe 13 martie 2005, Apulum Alba Iulia - Sportul Studenţesc 0-4 (victorie Petrescu).

Mediile de vârstă:

CFR Cluj - 28 ani şi 5 luni, cea mai mare din campionat;

CS Mioveni - 27 ani şi 10 luni, a doua cea mai mare din Liga 1.

18 dintre cei 32 de jucători utilizaţi de clujeni în ediţia curentă au contribuit la reuşitele ardelenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.

CS Mioveni s-a bazat pe 24 de fotbalişti, dintre care 10 au debutat pe prima scenă în sezonul actual.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.