Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 7-a:

PORTAR

Eduard Pap (FC Botoşani / 27 de ani) - Intervenţiile sale au asigurat un punct moldovenilor. Prinde pentru a treia oară "Echipa etapei".

FUNDAŞI

Costinel Tofan (FC Argeş / 25 de ani) - Este un jucător care consumă multă energie în timpul unui meci. Acoperă excelent ambele faze.

Andrei Chindriş (FC Botoşani / 22 de ani) -  A înscris un gol şi a avut o prestaţie sigură pe toată durata partidei cu Sepsi OSK.

Igor Armaş (FC Voluntari / 34 de ani) - Sigur în defensivă şi periculos de fiecare dată când a urcat în atac. Este un pilon important în defensiva ilfovenilor.

Mario Camora (CFR Cluj / 34 de ani) - Căpitanul clujenilor şi-a condus echipa spre cel mai clar succes din acest sezon.

MIJLOCAŞI

Ciprian Deac (CFR Cluj / 35 de ani) - Rămâne şi în acest sezon jucătorul care trage echipa după el în momentele importante, aşa cum a făcut-o şi în duelul cu FCSB.

Runar Sigurjonsson (CFR Cluj / 31 de ani) - A făcut un meci foarte bun. A înscris un gol şi a oferit multe pase utilie.

Cristi Tănase (FC Argeş / 34 de ani) - A înscris de două ori, ambele reuşite fiind din afara careului mare.

ATACANŢI

David Miculescu (UTA / 20 de ani) - Este unul dintre cei mai talentaţi tineri din Liga 1. A înscris golul care a urcat-o pe UTA până pe locul al treilea.

Elvir Koljic (Universitatea Craiova / 26 de ani) - Puternicul atacant al Universităţii a regăsit bucuria golului, reuşita sa venind după o perioadă îndelungată, în care s-a confruntat cu probleme medicale.

Denis Alibec (CFR Cluj / 30 de ani - FOTO) - Aflat la meciul 200 în Liga 1, a înscris pentru a 70-a oară în principala competiţie internă din România şi a oferit o pasă decisivă.

ANTRENORUL ETAPEI

Laurenţiu Reghecampf (Universitatea  Craiova / 45 de ani) - A fost inspirat la schimbari, jucătorii introduşi pe teren făcând diferenţa în repriza secundă, când Universitatea a întors rezultatul şi a câştigat derby-ul cu Rapid.