Universitatea Craiova - Poli Timişoara, vineri – 23 februarie, ora 20.45

Ultima rundă din sezonul regulat programează derby-ul studenţesc dintre U Craiova şi Poli, un duel care a oferit de-a lungul timpului multe meciuri memorabile.

Iată un scurt remember al celor mai interesante confruntări disputate în cele peste 5 decenii:
- Prima întâlnire dintre reprezentanteşe studenţeşti din cele două oraşe a avut loc pe 29 august 1965, Ştiinţa Timişoara-Ştiinţa Craiova 3-0. Golurile au fost marcate de Iosif Lereter (primul jucător care a atins cifra de 300 meciuri în campionat), Gheorghe Kotormani şi Emanoil Miţanu. Oltenii şi-au luat revanşa în retur, atunci când s-au impus pe "Tineretului" din Bănie cu 1-0 (Constantin Plugaru). 
Au urmat aproape 10 ani de dominaţie craioveană, timp în care oltenii au legat 6 meciuri consecutive fără înfrângere, 5 victorii şi o remiză. Printre partidele de amintit se numără şi cea din 19 august 1973, Poli-U Craiova 0-2 (Bălan, Ţarălungă), succes în urma căruia "alb-albaştrii" lui Constantin Cernăianu aveau să urce pe prima treaptă a podiumului şi să nu mai cedeze locul până la final.
Dominaţia oltenilor a continuat şi în anii 1980, cei în care s-au înregistrat şi cele mai mari diferenţe.
- 02 martie 1980, U Craiova-Poli 4-0 (Cămătaru, Irimescu, Ţicleanu, Cîrţu), "alb-albaştrii" porneau ca din tun returul ediţiei 1979/1980, la finalul căreia aveau să câştige cel de-al 2-lea titlu din istorie.
- "Poliştii" s-au revanşat pe 19 noiembrie 1980, 1-0 pe Bega, gol Leonida Nedelcu. Pentru bănăţeni, toamna acelui an a fost una fantastică, asta deoarece au eliminat-o pe Celtic din Cupa Cupelor. 
- Forţa Craiovei din acea perioadă s-a văzut şi în duelurile cu timişorenii din primăvara lui 1981, în care le-a administrat acestora 10 goluri în două jocuri, 4-1 în campionat şi 6-0 în finala Cupei României.
- 02 aprilie 1983, U Craiova-Poli Timişoara 8-0, cea mai mare diferenţă pro/contra din istoria celor două! Balaci - dublă, Geolgău - triplă, Cîrţu - dublă şi Donose şi-au trecut numele pe tabelă într-o partidă care a prefaţat prima manşă cu Benfica din semifinalele Cupei Uefa.
- 2 iunie 1990, U Craiova-Poli 0-1, victorie în urma căreia timişorenii au prins un loc pe lista participantelor României în Cupa UEFA, unde aveau să producă o mare surpriză în toamna lui 1990, cănd au eliminat Atletico Madrid (2-0/0-1).

De la revenirea Timişoarei pe prima scenă din 2015, cele două s-au mai întâlnit de 7 ori în Liga 1, de 3 ori s-au impus oltenii, un joc a fost câştigat de bănăţeni, iar 3 partide s-au terminat la egalitate.
Cea mai recentă confruntare: 29 septembrie 2017, ACS Poli Timişoara-CS Univeristatea Craiova 0-2, marcatori Ivan Martic şi Andrei Burlacu.

O singură înfrângere au suferit oltenii în acest sezon pe teren propriu, 2-5 cu FCSB (meci jucat la Drobeta Turnu-Severin), în rest 7 victorii şi 4 rezultate de egalitate.
11 septembrie 2017, Dinamo-Poli Timişoara 1-2 a fost ultimul succes reuşit de bănăţeni în deplasare pe prima scenă. Au urmat 3 remize şi 4 partide pierdute.

Mediile de vârstă:
U Craiova - 24 ani şi 8 luni;
ACS Poli - 28 ani şi 6 luni, cea mai mare din Liga 1 Betano.

FC Botoşani - Gaz Metan, sâmbătă - 24 februarie, ora 19.45

O partidă au pierdut moldovenii din ultimele 7 disputate pe teren propriu în Liga 1 Betano, 0-3 cu FCSB, în rest 3 victorii şi 3 rezultate de egalitate.
Gaz Metan este fără victorie "afară" din 10 decembrie 2016, 5-2 cu Pandurii. Au urmat 12 remize şi 10 înfrângeri.

FC Botoşani şi Gaz Metan s-au mai întâlnit de 9 ori în Liga 1, un joc s-a încheiat cu victoria moldovenilor, în două partide s-au impus sibienii, în timp ce 6 confruntări s-au terminat la egalitate.
- Primul meci a avut loc pe 26 iulie 2013, Gaz Metan-FC Botoşani 1-2 (marcatori Llullaku / Cârjan, Hadnagy), rezultat în urma căruia moldovenii au bifat întâiul succes în Liga 1.
- În returul ediţiei 2013/2014, cele două au încheiat la egalitate, scor 2-2 (meciul cu cele mai multe goluri).
- Întâia victorie bifată de sibieni s-a consemnat pe 27 iulie 2014, 3-0 pe terenul grupării moldave (marcatori Todea, Tahar, Figliomeni / cea mai mare diferenţă de scor). Au urmat 5 meciuri încheiate la egalitate, dintre care 4 fără gol marcat.
- Cea mai recentă întâlnire directă: 29 septembrie 2017, Gaz Metan-FC Botoşani 1-0, gol înscris de Romeo Roberto (minutul 66).

De amintit faptul că, în ediţia 2015/2016, Cristi Pustai a stat 18 partide din campionat pe banca grupării moldave, palmares 6 victorii, 4 remize şi 8 înfrângeri. 

Constantin Enache vs Cristi Pustai în Liga 1: 5 jocuri - 2 victorii Enache - 3 victorii Pustai.

Mediile de vârstă:
FC Botoşani - 26 ani şi 5 luni;
Gaz Metan - 27 ani.


CSM Poli Iaşi – Viitorul,  sâmbătă - 24 februarie, ora 19.45

O partidă au pierdut moldovenii din ultimele 8 jocuri disputate pe teren propriu în Liga 1 Betano, 1-2 cu CS U Craiova, în rest 6 victorii şi o remiză.
14 puncte au scos dobrogenii din deplasare în ediţia curentă, palmaresul lor cuprinzând 4 succese, două rezultate de egalitate şi 6 înfrângeri.

CSM Poli Iaşi vs Viitorul în Liga 1: 9 jocuri - 2 victorii Poli Iaşi - 3 remize - 4 victorii Viitorul.
Palmares cu Poli gazdă: 4 jocuri - 0 victorii CSM Poli Iaşi - 3 remize albe - 1 victorie Viitorul.
- Prima partidă a avut loc pe 24 septembrie 2012, Viitorul-CSMS Iaşi 1-0, gol marcat de Nicolae Dică. Dobrogenii s-au impus şi în returul stagiunii 2012/2013, scor 2-1, eroul meciului fiind Denis Alibec, autorul unei duble prin care oaspeţii au întors rezultatul.
- Primul succes al moldovenilor datează din 20 februarie 2015, Viitorul-CSMS 0-3 (Ciucur dublă, Plămadă). 
- Cele mai multe goluri s-au marcat în ultima confruntare directă, pe 30 septembrie 2017, Viitorul-CSM Poli Iaşi 5-2 (4 goluri Ţucudean, Aurelian Chiţu, respectiv Platini şi Jo Santos).

Flavius Stoican vs Gheorghe Hagi în Liga 1: 4 jocuri - 4 victorii Hagi
- pentru tehnicianul gazdelor, meciul din această rundă va fi al 100-lea pe banca unei echipe din Liga 1.

Meciul va fi unul special pentru dobrogeni, asta deoarece ei vor disputa cel de-al 200-lea joc în Liga 1.

Mediiile de vârstă:
CSM Poli Iaşi - 25 ani şi 5 luni;
Viitorul - 22 ani şi 5 luni.


Astra Giurgiu – Dinamo, sâmbătă – 24 februarie, ora 19.45

Giurgiuvenii au arătat în acest sezon o forţă ofensivă extraordinară pe teren propriu, dovadă că au marcat măcar un gol în 11 dintre cele 12 jocuri disputate "acasă", în ultimele 8 partide reuşind să înscrie de cel puţin două ori pe meci.
Dinamo a pierdut doar o partidă din precedentele 8 jucate în deplasare (FCSB-Dinamo 1-0), în rest 4 victorii şi 3 rezultate de egalitate.

Astra vs Dinamo în Liga 1: 31 de jocuri - 10 victorii Astra - 10 remize - 11 victorii Dinamo;
Palmares Astra gazdă: 15 jocuri - 6 victorii Astra - 4 remize - 5 victorii Dinamo.
- Prima partidă a avut loc pe 12 septembrie 1998, Dinamo-Astra 2-0, goluri Jean Vlădoiu şi Adi Mihalcea. Pe băncile tehnice s-au aflat Cornel Dinu, respectiv Gabi Stan.
- Întâiul succes din contul Astrei s-a consemnat pe 13 iunie 2001, 4-3 pe arena din Ploieşti (Dăscălescu, Ilyeş, Crăciun, Stancu / Drăgan, Zicu, Ichim).
- O singură întâlnire s-a încheiat fără gol, pe 11 decembrie 2011, cu Astra gazdă.
- Cea mai mare diferenţă de scor: 6 decembrie 2014, Astra-Dinamo 6-1.
- 3 victorii au reuşit giurgiuvenii în ediţia 2015/2016, ultima pe 2 mai 2016, scor 4-2, joc la finalul căruia "astralii" au sărbătorit câştigarea titlului, chiar în faţa proprilor fani.
- De două meciuri spectaculoase au avut parte microbiştii şi în sezonul regulat 2016/2017, 4-1 pentru Dinamo la Giurgiu şi 2-2 pe arena din "Ştefan cel Mare".
- Ultimul meci jucat pe arena din Giurgiu: 10 aprilie 2017, Astra-Dinamo 1-2 (Săpunaru / Rivaldinho, Bumba).
- Cea mai recentă confruntare: 30 septembrie 2017, Dinamo-Astra 1-1 (Nemec / Moise).

Edward Iordănescu vs Vasile Miriuţă în Liga 1: 3 jocuri - 2 victorii Iordănescu - 1 remiză;
Edward Iordănescu vs Dinamo în Liga 1: 6 jocuri - 1 victorie - 4 remize - 1 înfrângere;
Vasile Miriuţă vs Astra în Liga 1: 10 jocuri - 6 victorii - 2 remize - 2 înfrângeri;
- tot în faţa grupării giurgiuvene a pierdut în 2016 şi Supercupa României, CFR-Astra 0-1.

Mediile de vârstă:
Astra - 26 ani;
Dinamo - 25 ani 4 luni.


Juventus - CFR Cluj, duminică – 25 februarie, ora 18

Un singur succes a reuşit Juventus pe teren propriu în acest sezon, 2-1 cu Sepsi, în rest 4 remize şi 7 partide pierdute.
7 victorii, două rezultate de egalitate şi 3 înfrângeri este palmaresul clujenilor în deplasare. Aceştia au marcat cel puţin un gol în 11 dintre cele 12 jocuri disputate din postura de vizitatori.

1 octombrie 2017, CFR Cluj-Juventus Bucureşti 2-0 a fost singura confruntare directă dintre cele două formaţii. Alexandru Păun a deschis scorul în minutul 29, după o acţiune personală, apoi, în minutul 83, Culio a transformat excelent o lovitură de pedeapsă scoasă de Nistor, stabilind rezultatul final.

Marius Baciu vs Dan Petrescu, duel în premieră;

Marius Baciu vs CFR Cluj în Liga 1: 2 jocuri - 1 victorie - 1 înfrângere
2014/2015, CFR Cluj-Concordia Chiajna 2-1;
2015/2016, Concordia Chiajna-CFR Cluj 2-1.

Mediile de vârstă:
Juventus - 25 ani şi 9 luni;
CFR Cluj - 26 ani şi 10 luni.


FCSB - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, duminică – 25 februarie, ora 20.45

Bucureştenii sunt neînvinşi pe teren propriu din 16 octombrie 2016 (FCSB-Gaz Metan 0-1), interval în care au bifat 15 victorii şi 8 rezultate de egalitate. Ba mai mult, roş-albaştrii au înscris măcar o dată în precedentele 21 de jocuri disputate "acasă", în 13 dintre acestea marcând de cel puţin două ori.
4 puncte au scos covăsnenii din deplasare în acest sezon, victorie cu 2-0 la Iaşi şi remiză albă la Timişoara. În total, aceşti au strâns "afară" doar două meciuri fără gol primit şi numai 5 cu gol marcat.

1 octombrie 2017, Sepsi OSK-FCSB 0-4 a fost singura confruntare directă dintre cele două echipe. Scorul a fost deschis de Florin Tănase, în minutul 26, dintr-un penalty scos tot de el. Gnohere a mărit diferenţa la startul celui de-al 3-lea sfert, tot dintr-o lovitură de pedeapsă. A urmat autogol lui Ghinga din minutul 34. Ultima reuşită a aparţinut tânărului Daniel Benzar, în repriza secundă.

Nicolae Dică vs Eugen Neagoe, duel în premieră;
Eugen Neagoe vs FCSB în Liga 1: 7 jocuri - 2 remize - 5 înfrângeri.

Mediile de vârstă:
FCSB - 26 ani şi 7 luni;
Sepsi - 25 ani şi 6 luni.

Concordia - FC Voluntari, luni – 26 februarie, ora 17.30

Concordia vs FC Voluntari în Liga 1: 9 jocuri - 3 victorii Concordia - 2 remize - 4 victorii FC Voluntari;
Palmares cu Concordia gazdă: 4 jocuri - 0 victorii Concordia - 1 - remiză - 3 victorii FC Voluntari.
- Prima partidă a avut loc pe 2 octombrie 2015, 1-1 pe arena din "Ştefan cel Mare", acolo unde FC Voluntari a disputat majoritatea meciurilor de "acasă" din stagiunea 2015/2016. Vasile Maftei a deschis scorul în startul întâlnirii, avantajul gazdelor fiind anulat de către Gabi Giurgiu în minutul 64, când a transformat penalty-ul scos de Grădinaru.
- Întâia victorie din contul celor din Voluntari: 28 februarie 2016, Concordia-FC Voluntari 1-2 (marcatori Milevsky, respectiv Ţîru şi Vlad Achim). 
- În play-out-ul ediţiei 2015/2016, Concordia a scos 4 puncte din duelurile cu FC Voluntari, victorie cu 2-1 în deplasare (Voduţ / Milevsky, Cristescu) şi remiză în ultima rundă, scor 1-1 (Odibe / Voduţ).
- Cea mai mare diferenţă de scor: 1 august 2016, Concordia-FC Voluntari 0-4 (Novac, Căpăţînă, Ivanovici, Bălan).
- Ultimul succes din contul Voluntariului s-a consemnat pe 21 aprilie 2017, 2-0 în deplasare.
- Cea mai recentă întâlnire directă: 2 octombrie 2017, FC Voluntari-Concordia 0-1, gol înscris de Paul Batin, în urma unei acţiuni personale. Acesta a fost şi singurul duel direct în Liga 1 între Claudiu Niculescu şi Ion Moldovan.
- Ion Moldovan l-a antrenat pe "Clau-gol" o scurtă perioadă, în vara lui 2002, înaintea transferului acestuia de la Dinamo la Genoa FC 1893. Sub conducerea "Comisarului", Niculescu a marcat 5 goluri în cele două jocuri bifate în campionat.

Mediile de vârstă:
Concordia - 27 ani şi o lună;
FC Voluntari - 26 ani şi 8 luni.