Gaz Metan Mediaş - CSM Poli Iaşi, vineri, 20.10.2017, ora 18.00

Moldovenii au pierdut în precedenta deplasare, 2-5 la Ovidiu, insuccesul venind după cinci rezultate pozitive pe teren advers, o victorie (1-0 la Chiajna) şi patru remize. Aceştia au marcat cel puţin un gol în cinci dintre cele șapte jocuri disputate în ediția 2017-2018 din postura de vizitatori.

Gaz Metan şi CSM Poli s-au mai duelat de nouă ori în Liga 1, de două ori s-au impus ardelenii, de cinci ori a câştigat gruparea din Copou, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.

- 9 noiembrie 2012: primul duel a avut loc la Mediaş şi s-a încheiat cu victoria oaspeţilor la limită. Singura reuşită a partidei a fost izbutită de Pătulea (minutul 93), care a trimis balonul în plasa porţii lui Pleşca, după o pasă excelentă primită de la Onofraş.

- Ardelenii şi-au luat revanşa în retur, când au câştigat în Copou cu 2-0 (marcatori Eric, Alex Munteanu), scor care a diminuat mult din şansele de salvare ale moldovenilor de la retrogradare. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu, respectiv Gigi Mulţescu.

- Următoarele două confruntări au avut loc în ediţia 2014-2015, 0-0 la Mediaş şi 1-0 pentru CSM Poli în Copou, gol înscris de Golubovic, din pasa lui Bole.

- În sezonul regulat 2016-2017, fiecare a câştigat pe teren propriu, 3-1 la Iaşi (Ţigănaşu, Bole, Cristea / Axente) şi 2-1 la Mediaş (Axente, Trtovac / Mihalache). În play-out, "studenţii" s-au impus în ambele jocuri, 2-0 în deplasare (Vasile Gheorghe, Ştefănescu) şi 1-0 acasă (Bole).

- 23 iulie 2017: Ultima dispută directă s-a încheiat 0-0 pe terenul moldovenilor.

Cristi Pustai vs Flavius Stoican în Liga 1: Cinci jocuri - două victorii Pustai - o victorie Stoican - două remize.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan - 26 ani şi 3 luni; Poli Iaşi - 25 ani şi o lună.

Concordia - CS U Craiova, vineri, 20.10.2017, ora 20.45

Doar patru puncte au scos ilfovenii pe teren propriu în ediţia curentă (2-1 cu Sepsi şi 1-1 cu Juventus), în rest au cinci înfrângeri, toate la limită.

Oltenii se deplasează la Chiajna cu gândul la o victorie care le-ar putea da un moral şi mai bun înaintea derby-ului cu FCSB.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de nouă ori în Liga 1, de trei ori s-au impus oltenii, de cinci ori au încheiat la egalitate, iar un joc s-a terminat cu victoria Concordiei.

- 19 octombrie 2014: prima partidă s-a încheiat 1-1 pe terenul Craiovei, marcatori Ferfelea, respectiv Wellington (ambele din penalty). Tot o remiză s-a consemnat şi în returul stagiunii 2014-2015, 2-2 la Chiajna (Maftei, Dina / Târnăcop, Bawab).

- Oltenii s-au impus în ambele dispute din sezonul regulat 2015-2016, de fiecare dată cu scorul de 2-0. În play-out, ilfovenii au învins pe teren propriu cu 1-0, marcator Gabriel Giurgiu, iar în retur, craiovenii au câştigat cu 2-0, goluri înscrise de Alexandru Băluţă şi Andrei Ivan.

- Ultimele trei jocuri s-au terminat la egalitate, de două ori 1-1 pe terenul „alb-albaştrilor” şi o remiză albă la Chiajna.

La nivelul băncilor tehnice, Ion Moldovan şi Devis Mangia se vor confrunta în premieră. Interesant, ambii au antrenat selecţionatele U 21. "Comisarul" s-a aflat la conducerea echipei de tineret a României în două rânduri, 1992-1993 şi 2000-2002, în timp ce antrenorul Craiovei a condus Italia U 21 în 2012-2013.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Concordia - 27 ani şi o lună;

CS U Craiova - 24 ani şi 6 luni, a doua cea mai mică medie dintre toate cele 14 competitoare.

Juventus Bucureşti - Sepsi Sf. Gheorghe, sâmbătă, 21.10.2017, ora 18.00

Trei puncte au scos bucureştenii pe teren propriu în ediţia curentă, 0-0 cu FC Voluntari, 2-2 cu CSM Poli Iaşi şi 1-1 cu Gaz Metan. Aceştia au primit cel puţin un gol în șase dintre cele șapte partide disputate din postura de gazde.

O victorie, 2-0 la Iaşi, o remiză, 0-0 la Timişoara şi cinci înfrângeri este palmaresul covăsnenilor pe teren advers în ediţia curentă, în care au marcat în patru deplasări.

Un singur meci s-a mai disputat între cele două în Liga 1, pe 21 iulie 2017, Sepsi - Juventus 2-1. Sebastian Ghinga a deschis scorul în minutul 62, apoi Herea a mărit diferenţa în prleungiri, din pasa lui Patrick Petre. Scorul final a fost stabilit la ultima fază, când Marian Stoenac l-a învins cu un şut din afara careului pe Niczuly.

Juventus şi Sepsi au fost adversare în ediţia precedentă a ligii secunde.

- 10 septembrie 2016, primul meci: Sepsi - Juventus 0-0;

- În retur, pe 18 martie 2017, Juventus s-a impus cu 3-1, marcatori Zaharia, Chipirliu, Buhăescu, respectiv Hadnagy.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Juventus - 25 ani şi 5 luni; Sepsi - 27 de ani.

Viitorul - CFR Cluj, sâmbătă, 21.10.2017, ora 20.45

O singură partidă au pierdut dobrogenii din ultimele cinci disputate pe teren propriu în Liga 1 Betano, 0-2 cu CS U Craiova (20 august 2017), în rest au trei victorii (1-0 cu FCSB, 3-0 cu Juventus, 5-2 cu Poli Iaşi) şi o remiză albă cu FC Voluntari.

Cinci victorii şi o remiză au reuşit clujenii din postura de vizitatori în ediţia curentă, singurul insucces fiind la Timişoara. Mai mult, au marcat în fiecare deplasare, în cinci dintre aceste meciuri reuşind să înscrie de cel puţin două ori.

Viitorul vs CFR Cluj în Liga 1: 13 jocuri - cinci victorii Viitorul - trei remize - cinci victorii CFR;

Palmares cu Viitorul gazdă: Șase jocuri - două victorii Viitorul - două remize - două victorii CFR.

- 18 octombrie 2012: primul meci a consemnat o mare surpriză la vremea respectivă, deoarece ardelenii evoluau în grupele UCL. Partida s-a terminat 1-0 pentru dobrogeni, chiar în Gruia, gol înscris de Gabi Iancu. În returul stagiunii 2012-2013 a fost 2-0 pentru CFR, marcatori Deac şi Sergiu Buş.

- Întâia remiză s-a înregistrat pe 28 februarie 2014, Viitorul - CFR Cluj 1-1 (la Chiajna), marcatori Larie, respectiv Maftei.

- În stagiunea 2015-2016, acestea au remizat la Ovidiu, scor 2-2 (dublă Cernat / Tade, Guima), în chiar primul meci jucat de elevii lui Hagi pe cocheta arenă de la malul Mării Negre, iar la Cluj s-au impus oaspeţii, CFR - Viitorul 1-2 (Cristian Lopez / Chiţu, Benzar).

- În sezonul regulat 2016-2017, fiecare şi-a câştigat meciul de pe teren propriu, 2-1 la Ovidiu (Iancu, Chiţu / Bud) şi 1-0 în Gruia (Ciprian Deac).

- 9 aprilie 2017, singura remiză albă: CFR Cluj - Viitorul 0-0.

- Cea mai recentă întâlnire cu dobrogenii în postura de gazde a avut loc în ultima etapă a ediţiei precedente, pe 13 mai 2017, Viitorul -CFR 1-0 (gol Gabi Iancu), rezultat care a declanşat sărbătorirea titlului la Ovidiu.

- Ultima dispută directă a fost cea din 22 iulie 2017, CFR Cluj -Viitorul 2-0 (Urko Vera, Boli – autogol).

Un duel foarte interesant se anunţă a fi şi la nivelul băncilor tehnice, dintre Dan Petrescu şi Gheorghe Hagi, doi dintre componenţii "Generaţiei de Aur", marcatori la turneul final al CM 1994, când "tricolorii" au reuşit cele mai mari performanţe din istoria fotbalului românesc. De asemenea, ei au fost colegi la FCSB la finalul anilor 1980, izbutind împreună calificarea în ultimul act a celei mai prestigioase competiţii continentale,  CCE din 1988-1989.

Dan Petrescu vs Gheorghe Hagi în Liga 1: Două jocuri - două victorii Petrescu;

- În ediția 2007-2008, Unirea Urziceni - FCSB 1-0.

- În ediția 2017-2018, CFR Cluj - Viitorul 2-0.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul - 22 ani şi 8 luni; CFR Cluj - 27 ani şi 6 luni.

Astra Giurgiu - FC Voluntari, duminică, 22.10.2017, ora 18.00

Înfrângerea din ultimul meci jucat acasă, 2-3 cu CFR, a fost singura suferită de giurgiuveni pe teren propriu în ediţia curentă a Ligii 1 Betano, în rest au cinci victorii şi o remiză. În plus, în șase dintre cele șapte jocuri a marcat cel puţin o dată, iar în cinci partide dintre cele disputate la Giurgiu portarul Plamen Iliev nu a luat gol.

O victorie au reuşit ilfovenii pe teren advers în sezonul actual, 3-0 cu Sepsi, interval în care au mai bifat în deplasare trei egaluri şi trei partide pierdute.

Astra şi FC Voluntari s-au mai duelat de cinci ori în principala competiţie internă, de două ori au câştigat giurgiuvenii, un joc s-a terminat cu victoria ilfovenilor, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate.

- 16 august 2015, primul meci: FC Voluntari - Astra 1-2. Alibec a deschis scorul în secunda 65, De Amorim a mărit avantajul în startul ultimului sfert, apoi Kone a redus diferenţa în minutul 85.

- În returul stagiunii 2015-2016, cele două au terminat la egalitate, scor 1-1, ambele goluri fiind înscrise din penalty (Pancu minutul 30, Alibec minutul 66).

- În ediţia trecută, Astra a luat patru puncte din șase posibile în sezonul regulat, 1-1 pe teren propriu (Budescu / Marinescu) şi 2-1 în deplasare (Budescu, Teixeira / Ivanovici).

- Cea mai recentă confruntare: 24 iulie 2017, FC Voluntari - Astra Giurgiu 3-1, marcatori Erico da Silva - autogol, Laurenţiu Marinescu, Alexandru Tudorie, respectiv Silviu Balaure. Acesta a fost şi singurul duel direct dintre Edi Iordănescu şi Claudiu Niculescu.

- FC Voluntari şi Astra s-au aflat faţă în faţă şi în finala Cupei României 2016-2017, când ilfovenii s-au impus la penalty-uri şi au adus primul trofeu în vitrina clubului.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra - 25 ani şi 7 luni; FC Voluntari - 26 ani şi 2 luni.

FCSB - Poli Timişoara, duminică, 22.11.2017, ora 20.45

FCSB nu a pierdut pe teren propriu din 16 octombrie 2016, 0-1 cu Gaz Metan. Au urmat 11 victorii şi șapte rezultate de egalitate. Mai mult, a marcat cel puţin o dată în precedentele 16 jocuri disputate din postura de gazde, în nouă dintre aceste meciuri înscriind chiar minim două goluri.

10 puncte au scos timişorenii de pe teren advers, 1-0 la Chiajna, 2-0 la Mediaş, 2-1 cu Dinamo şi 1-1 în Copou. Aceştia au primit cel puţin un gol în cinci dintre cele șapte deplasări.

De la revenirea Timişoarei pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de șapte ori în Liga 1, de cinci ori s-au impus bucureştenii, un joc s-a încheiat cu victoria bănăţenilor, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

- 28 septembrie 2013, primul meci: FCSB - ACS Poli 3-0, marcatori Piovaccari, Stanciu şi Adi Popa.

- Singura remiză s-a consemnat pe 5 aprilie 2014, 0-0 la Timişoara.

- 13 septembrie 2015, unicul succes din contul bănăţenilor: ACS Poli - FCSB 1-0, gol înscris de Javier Hernandez.

- 21 decembrie 2015, cele mai multe goluri: FCSB - ACS Poli 3-1. Au urmat alte trei succese ale bucureştenilor, ultimul fiind cel din 21 iulie 2017, 1-0 la Timişoara (Gnohere, din pasa lui Budescu).

Ionut Popa vs FCSB în Liga 1:  15 jocuri - trei victorii - două egaluri - 10 înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 26 ani şi 3 luni; ACS Poli - 27 ani şi 9 luni, cea mai mare medie dintre cele 14 competitoare.

FC Botoşani - Dinamo, luni, 23.11.2017, ora 20.45

Doar un meci au pierdut moldovenii din ultimele opt jucate pe teren propriu în Liga 1, 1-3 cu Astra, în rest au cinci victorii şi două rezultate de egalitate.

Un singur succes au bifat dinamoviştii în precedentele cinci jocuri disputate în campionat din postura de vizitatori, 3-1 cu FC Voluntari, interval în care au mai înregistrat o remiză şi trei înfrângeri.

FC Botoşani vs Dinamo în Liga 1: Nouă jocuri - trei victorii FC Botoşani - două remize - patru victorii Dinamo.

- Primele dispute din campionat au fost cele din ediţia 2013-2014, când Dinamo s-a impus în ambele jocuri, 1-0 acasă (George Ţucudean) şi 2-1 în deplasare (dublă Bilinski / Istvan Fulop).

- 14 septembrie 2014:  partidă considerată de mulţi microbişti drept una dintre cele mai frumoase din sezonul 2014-2015. Fulop a deschis scorul, Alexe a egalat, Ngadeu a dus Botoşaniul pentru a doua oară în avantaj, Gavrilă a restabilit egalitatea în minutul 86. În prelungiri, Roussel a adus victoria moldovenilor, scor 3-2 (antrenor Leo Grozavu / Flavius Stoican)! Acel joc a intrat în istoria grupării botoşănene drept primul disputat acasă în nocturnă.

- O singură partidă s-a încheiat fără gol, pe 3 aprilie 2015, pe terenul bucureştenilor.

- În sezonul regulat 2015-2016, bucureştenii au scos patru puncte din șase posibile,  FC Botoşani - Dinamo 1-1 (Cabrera / Essombe) şi Dinamo-FC Botoşani 1-0 (Costache).

- Ultimul succes din contul "roş-albilor": 20 februarie 2017, Dinamo - FC Botoşani 1-0 (gol Sergiu Hanca).

- Cea mai recentă dispută: 23 iulie 2017, Dinamo - FC Botoşani 0-1, marcator Golofca. Aceasta a fost şi singura victorie din contul antrenorului Costel Enache în duelurile cu bucureştenii, precedentele patru jocuri încheindu-se două la egalitate şi două cu înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Botoşani - 25 ani şi o lună; Dinamo - 24 ani şi 8 luni.