Astra Giurgiu - Dinamo Bucureşti, sâmbătă – 21 septembrie, ora 20.30

Giurgiuvenii sunt neînvinşi pe teren propriu în acest sezon, palmaresul grupării dunărene cuprinzând două victorii (2-1 FCSB, 3-2 CFR Cluj) şi două remize (2-2 FC Botoşani, 1-1 Viitorul).
- Astra a încasat de fiecare dată gol în ultimele 9 meciuri disputate acasă, în 6 dintre acestea primind cel puţin două.

Dinamo s-a impus în ultima deplasare din campionat, 1-0 la Sf. Gheorghe, şi a oprit o serie cu 5 înfrângeri la rând pe teren advers.

- Un singur gol au marcat bucureştenii în prima repriză, cele mai puţine dintre toate competitoarele.
- 5 dintre cele 11 reuşite din contul giurgiuvenilor au fost izbutite din faze fixe.
-8 dintre cele 16 goluri încasate de dinamovişti au fost primite între minutele 61-75.
-4 goluri a primit Astra din afara careului mare, cifră pe care o mai găsim la finalul rundei precedente doar în dreptul celor de la FC Voluntari.

Partida va consemna şi un duel interesant între 2 dintre cei mai buni pasatori decisivi din campionatul României, Dan Nistor - 59 de assist-uri în 277 de jocuri, respectiv Constantin Budescu - 49 de pase de gol în 171 de meciuri.

Astra şi Dinamo s-au mai confruntat de 34 de ori pe prima scenă, de 13 ori au învins giurgiuvenii, de 11 ori au câştigat bucureştenii, iar alte 10 meciuri s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Astra gazdă: 17 jocuri - 8 victorii Astra - 4 remize - 5 succese Dinamo.

- Prima partidă a avut loc pe 12 septembrie 1998, Dinamo-Astra 2-0, goluri „Jean" Vlădoiu şi Adi Mihalcea. Pe băncile tehnice s-au aflat Cornel Dinu, respectiv Gabi Stan.
- Întâiul succes din contul Astrei s-a consemnat pe 13 iunie 2001, 4-3 pe arena din Ploieşti (Dăscălescu, Ilyeş, Crăciun, Stancu / Drăgan, Zicu, Ichim).
- O singură întâlnire s-a încheiat fără gol, pe 11 decembrie 2011, cu Astra gazdă.
- Cea mai mare diferenţă de scor: 6 decembrie 2014, Astra-Dinamo 6-1.
- Ultima victorie din contul bucureştenilor: 10 aprilie 2017, Astra-Dinamo 1-2.
- Cea mai recentă întâlnire directă: 20 decembrie 2018, Astra-Dinamo 4-1, marcatori A. Llullaku, L. Buş, V. Gheorghe, N. Roşu, respectiv Sg. Hanca.

Mediile de vârstă
Astra - 25 ani şi 7 luni;
Dinamo - 25 ani şi nouă luni.

Duelul antrenorilor
Astra este a 5-a echipă pe care Dan Alexa o antrenează în CASA Liga 1 (ACS Poli 2013/2014, 2015/2016; ASA Tg. Mureş 2016/2017; Concordia 2016/2017, 2017/2018; Dunărea Călăraşi 2018/2019; Astra 2019/2020). În tot acest interval, a strâns 106 meciuri pe prima scenă, 25 încheiate cu victorii, 33 la egalitate şi 48 cu înfrângeri.

Duşan Uhrin Jr. s-a întors în campionatul României după mai bine de 8 ani (ultimul meci: 21 mai 2011, FC Timişoara-Dinamo 4-1). Tehnicianul ceh a impresionat pe banca timişorenilor, atunci când s-a aflat cu studenţii bănăţeni în lupta pentru titlu până în ultimele etape din 2010/2011. A strâns 76 de meciuri, 40 încheiate cu victorii, 21 la egalitate şi 15 cu înfrângeri.

Dan Alexa vs Duşan Uhrin Jr, duel în premieră.
- Tehnicianul giurgiuvenilor a fost antrenat de către Duşan Uhrin Jr în perioada când cehul a condus-o pe FC Timişoara (2007/2008, 2008/2009, 2010/2011), el fiind unul dintre jucătorii de bază din lotul grupării bănăţene.
Dan Alexa vs Dinamo în Liga 1: 8 jocuri - 3 victorii - 2 remize - 3 înfrângeri.