
Academica – Universitatea. Diferență de valoare
Academica Clinceni - Universitatea Craiova, luni, 21 februarie - ora 19.55
Academica şi Universitatea s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă, fiecare şi-a trecut în cont câte două victorii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.
Primul duel a avut loc pe 14 iulie 2019, Universitatea Craiova - Academica 3-2 (marcatori A. Răuţă - autogol, I. Martic, V. Constantin - minutul 90+5 / A. Şut, P. Nsiah), partidă care a consemant şi debutul ilfovenilor în Liga 1.
Oltenii sunt fără gol marcat pe terenul grupării din Clinceni, palmaresul craiovenilor în deplasare cuprinzând două remize albe şi o înfrângere (2 mai 2021, Academica - Universitatea Craiova 1-0).
Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 18 octombrie 2021, Universitatea Craiova - Academica 5-0, goluri înscrise de D. Nistor, J. Markovic, N. Bancu, A. Ivan şi A. Roguljic.
Mediile de vârstă:
Academica Clinceni - 24 de ani;
Universitatea Craiova - 26 ani şi 3 luni.
17 dintre cei 30 de jucători de câmp utilizaţi de olteni pe durata sezonului au contribuit la reuşitele craiovenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.
Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.