Academica Clinceni – FCSB, duminică – 29 septembrie, ora 17.00

După un început greu, patru înfrângeri la rând, ilfovenii au mai pierdut doar un meci din ultimele șase disputate în campionat (16 august, FC Hermannstadt - Academica 2-1), în rest au două victorii şi trei remize.

Bucureştenii au un moral bun, asta după ce au scos șapte puncte din derby-urile cu Viitorul, U Craiova şi CFR Cluj.

Academica a marcat cel puţin un gol în nouă dintre cele 10 partide din ediţia curentă.

Cinci dintre cele 15 reuşite ale ilfovenilor au avut la bază o fază fixă.

Bucureştenii au marcat doar de 10 ori, șase dintre reuşite fiind izbutite în repriza secundă.

Academica a primit cel puţin un gol în fiecare meci din sezonul actual.

11 dintre cele 21 de goluri încasate au venit din momente statice, cele mai multe dintre toate competitoarele.

Șase goluri au primit ilfovenii în primele 15 minute.

FCSB este fără gol primit în ultimele două jocuri din campionat.

Șase dintre cele 17 goluri încasate au avut la bază o fază fixă.

Cele două echipe se vor confrunta pentru întâia oară în cea mai importantă competiţie internă.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Academica Clinceni - 24 ani şi 9 luni; FCSB - 26 ani şi 9 luni, a doua cea mai mare din campionat.

FCSB este echipa care a utilizat cei mai mulţi jucători în primele 10 runde, 33. Dintre aceştia, nouă sunt autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1998.

-28 de cartonaşe galbene au încasat bucureştenii, cele mai multe fiind primite de Ovidiu Popescu şi Florinel Coman, fiecare câte trei.

Academica Clinceni s-a bazat pe 25 de jucători, dintre care 14 debutanţi, cei mai mulţi dintre toate competitoarele.

- Patru goluri a înscris Jakub Vojtus, vârful grupării din Clinceni fiind cel mai bun marcator dintre jucătorii debutanţi în acest sezon pe prima scenă.

- Adrian Şut este singurul integralist din lotul ilfovenilor.

Duelul antrenorilor

Ilie Poenaru se află la conducerea tehnică a ilfovenilor încă din ianuarie 2018, el fiind în prezent al doilea cel mai longeviv antrenor activ, capitol la care este depăşit doar de Gheorghe Hagi. Pentru acesta, meciul cu Universitatea Craiova din prima etapă a fost întâiul ca principal în CASA Liga 1.

Ca fotbalist, Ilie Poenaru a crescut la juniorii grupării roş-albastre.

Bogdan Argeş Vintilă a debutat ca principal în Liga 1 pe 16 septembrie 2013, în Viitorul - FC Botoşani 0-0. Pe lângă gruparea constănţeană, acesta a mai antrenat-o pe FC Voluntari în șase meciuri din sezonul 2015/2016. În total, palmaresul său cuprinde 45 de jocuri, 14 victorii, 14 remize şi 17 înfrângeri.

Cei doi au fost colegi la FC Argeş în sezonele 2005/2006 şi 2006/2007.