„Când am ajuns la Leeds, ni s-a făcut frică, zice Balaci. Bine, şi când au venit ei la noi, tot aşa, parcă ne-am dus cu teamă să-i vedem la antrenament, mamă, ce-or juca ăştia şi noi nu ştim! Şi cum dădeau ei din prima, şi ce mingi aveau, şi ce echipament, te făceau, aşa, să te mai gândeşti...”
Meciul l-am văzut la televizor, în casa din strada Barbu Mumuleanu, numărul 29, unde stăteam la sora lui mamaie, la tanti Sanda şi la unchiul Gică, fost colonel de Jandarmi până la război şi apoi mare comunist pe la Buzău, pe unde o luase şi pe mama s-o crească, după ’47, când tataie intrase la puşcărie pentru că tăiase un viţel, unui prieten, pe timpul foametei. Lui Bande îi tăiase viţelul, Bande făcuse armata cu tataie, fuseseră la Stalingrad în’42 amândoi şi, întorşi acasă în vara lui 1943, după infernul de la Cotul Donului, în cele trei luni de permisie primite de la mareşalul Antonescu, cu solda strânsă în anii de război – mamaie, cu trei copii pe cap, un băiat şi două fete, nu consumase mult din ea – a ridicat o casă, în Otopeni. Când au venit comuniştii, plutonierul adjutant Surcel Ion, născut în 1903, în mai, în comuna Mârza, judeţul Dolj, a intrat în Armata Populară, a luptat, de data asta alături de sovietici şi împotriva nemţilor, până-n munţii Tatra, în Cehoslovacia. Ştiu că-mi povestea şi i-am găsit şi livretul militar într-o zi când mamaie făcuse ordine prin nişte cutii cu acte vechi...
În fine, la unchiul Gică şi la tanti Sanda stăteam atunci, în toamna lui ’79. Ne mutaserăm din Otopeni pentru ca eu, care eram în clasa a cincea, la Generală 15, pe Calea Dorobanţilor, să nu mai fac naveta. Ceauşescu oprea zilnic circulaţia, venea ori pleca la aeroport, venea ori pleca la Snagov, aşa că stăteam cu orele prin staţii, în soare vara, degerând (chiar aşa!) iarna, cu ochii după un autobuz 149 care să se mişte spre casă... Sau spre şcoală, după caz.
Mă uit pe ziare să văd data exactă a meciului. E 24 octombrie 1979. E o toamnă foarte însorită, e cald, peste trei zile tata împlineşte 46 de ani. Când scriu, acum, încerc să mă gândesc cât mai am eu până la 45... Tot câteva zile. Între timp (mult timp? puţin?) Craiova nu mai există, Leeds United e în liga a doua, Championship, cum îi zic ei, iar Cupa UEFA a devenit Europa League. Atunci însă, în toamna aceea, Craiova era lider în „A”, avea să şi ia titlul la finalul sezonului, al doilea din istorie. Leeds jucase finala Cupei Campionilor Europeni, în ’75, 0-2 cu Bayern München-ul lui Beckenbauer şi Sepp Maier. Tot Leeds câştigase cu 11 ani înainte Cupa UEFA, iar în ’73, nu foarte demult, pierduse finala Cupei Cupelor, 0-1 cu AC Milan. Era echipă!
De altfel, acum doi-trei ani, prin 2009, a apărut un film senzaţional, „The Damned United”, în regia lui Tom Hooper, după cartea lui Jonathan Peace despre cele 44 de zile petrecute de probabil cel mai talentat antrenor din istorie, Brian Clough, la cârma lui Leeds, în 1974. În anul când Leeds juca la Craiova, cu Universitatea, Clough era deja câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Nottingham Forest, echipă pe care, după despărţirea de Leeds, o luase din liga a 3-a! Acelaşi Clough şi aceeaşi Nottingham repetau triumful şi în anul următor, după ce eliminau, între altele, şi Argeşul lui Gicu Dobrin.
V-am ameţit? Iertare, revin.
E 24 octombrie 1979, după-amiaza. Craiova – Leeds e în transmisie alternativă cu Dinamo – Eintracht Frankfurt şi Eftimie Ionescu, nea Mache, cu care avea să se întâmple să fiu coleg peste 15 ani (deocamdată-s a cincea, v-am spus!), intră mai târziu în direct. Când, în sfârşit, primeşte legătura, îngheţăm! Aşa ni se întâmplase şi cu câteva săptămâni în urmă, când, într-o seară, la Telejurnal, Florin Mitu anunţase „adversarele echipelor româneşti calificate în turul doi al Cupei UEFA: Dinamo va întâlni puternica reprezentantă a Republicii Federale Germane, Eintracht Frankfurt, iar Universitatea Craiova – echipa engleză Leeds United! Ambele noastre formaţii vor susţine meciurile tur pe teren propriu!” Zbang! Leeds United! Tata a dat din cap, cu un zâmbet uşor, adică gata, ne-am ars! Eu m-am speriat numai din pronunţarea crainicului: liţ iunaităd! Trebuie să fie tare de tot!
