Fotbalul românesc nu are, la ora la care scriu acest editorial, răspunsurile la întrebările cele mai arzătoare ale acestor momente, și anume care sunt echipele calificate în jocurile de play-off din UEFA Conference League. Meciurile tur se vor fi jucat joi seara, iar la data redactării acestui articol mai erau destule ore până la începerea disputării lor.
Campioana en-titre a României, Farul Constanța, urma să întâlnească pe Flora Tallinn, campioana Estoniei, SEPSI Sfântu Gheorghe pe FC Aktobe, din Kazahstan, iar FC FCSB,
vicecampioana, va încheia seara urmând să joace cu danezii de la FC Nordsjaelland.
Așadar, acum, când dumneavoastră citiți aceste rânduri, se cunosc rezultatele acestor partide contând pentru turul trei preliminar al Conference League. Sper și am toată încrederea că vor fi fost bune și că îmi vor permite întrebarea din titlu articolului.
Unde mergem? Mai clar chiar: până unde mergem? Vom reuși calificarea cu toate aceste trei cluburi? Sigur, răspunsul complet va veni abia săptămâna viitoare, după ce se vor juca și meciurile din retur, toate cele trei reprezentante ale fotbalului românesc dând bătăliile decisive în deplasare, lucru care poate părea un dezavantaj, la prima vedere, dar eu am credința că nu este așa. De ce? Pentru că, în ziua de astăzi, a devenit mult mai greu să joci pe teren propriu, când apărările adverse se strâng foarte ușor și e dificil spre imposibil să le poți desface, să găsești breșe, slăbiciuni chiar, în astfel de sisteme defensive. Cel puțin la acest nivel al competiției, dacă nu și mai departe…
Tocmai de aceea mă întreb unde ne vom opri, și nu e o întrebare retorică, e, de fapt, dorința de a vedea toate cele trei echipe calificate în grupele UEFA Conference League.
“Non scholae, sed vitae discimus” spunea Seneca cel Tânăr, adică, în traducere liberă, “nu pentru școală, ci pentru viață învățăm!” Parafrazând, dacă permiteți, nu pentru, sau, mai bine zis, nu numai pentru aceste grupe trag din greu echipele noastre, ci și pentru punctele care să ridice coeficientul de țară, pentru ca, pe viitor, să avem alt traseu european, unul care să ducă mai sus, și de ce nu, mai ușor. “Nu pentru victoriile noastre de azi muncim, ci pentru punctele tuturor de mâine”, aș spune eu, sper să fi fost destul de explicit. România, ca și coeficient de țară, are de recuperat destul teren în acest sens. Mergem, după toate semnele, până la capăt! Sau așa ar trebui s-o facem. Iar, mai întâi, s-o gândim! Orice călătorie, cât de lungă ar fi, începe, totuși, cu un prim pas!
