S-a terminat faza partidelor din preliminarii în cupele europene, iar reprezentanta Superligii în UEFA Champions League, inițial, apoi în UEFA Europa League, FCSB, cu un parcurs absolut meritoriu, a reușit să se califice în “marea și unica grupă”, conform expresiei celor de la L’Equipe, prestigiosul cotidian sportiv francez, din cea de a doua competiție valorică a continentului. În Liga Europei, acolo unde a ajuns după ce a reușit să elimine, în play-off-ul competiției, pe LASK Linz, din Austria, după un egal, 1-1 în deplasare și o victorie, 1-0, pe teren propriu, în retur, grație unui euro-gol semnat de Darius Olaru, poate cel mai valoros fotbalist nu doar al campioanei en titre, ci al întregului nostru campionat, o mare valoare a Superligii României, fără nicio îndoială.
Odată ajunsă în UEFA Europa League, FCSB va avea un program de o deosebită importanță și intensitate, urmând să întâlnească opt adversari de clasă, cu patru dintre ei jucând pe propriul teren, iar cu ceilalți patru, în deplasare. Să (re) vedem care sunt aceștia, și ordinea, deja stabilită, a disputării partidelor. Emoție și iar emoție, așadar!
Campionii României vor începe cu o partidă jucată acasă cu FC RFS, echipă din Letonia, apoi vor continua cu două meciuri în deplasare, mai întâi la Salonic, cu PAOK, trupa antrenată de Răzvan Lucescu fiind campioana en titre a Greciei, apoi la Glasgow, cu Rangers, formația la care este legitimat Ianis Hagi. FCSB revine în cel de-al patrulea și, respectiv, al cincilea meci pe teren propriu, pentru confruntările cu danezii de la FC Midtjyland, și cu grecii de la Olympiakos. A șasea partidă va fi în deplasare, pe terenul germanilor de la TSG Hoffenheim, iar cea de-a șaptea în Azerbaidjan, cu Qarabag. În fine, ultimul meci din această fază a UEFA Europa League, FCSB îl va juca în fața propriilor fani, cu celebra echipă englezească, Manchester United. Un traseu spectaculos, nu-i așa? Pentru că tot aminteam ceva mai sus de mari emoții…
Altfel, ca să încercăm o concluzie, ne așteaptă o toamnă lungă și, să sperăm, extrem de frumoasă, ba chiar și o iarnă pe aceleași coordonate, care ar putea să ne conducă spre o primăvară europeană pe care fotbalul românesc nu a mai trăit-o de ceva vreme. În orice caz, nu la astfel de standarde, trebuie să fim cu toții de acord cu asta. Bineînțeles că vom spera la mai mult și la mai bine! Mult succes, FCSB!