Deja ajunsă la etapa a treia, care se va disputa în acest weekend, dar și în prima zi a săptămânii viitoare, Superliga României arată, cel puțin deocamdată, un echilibru destul de pronunțat. Fie și numai faptul că doar o singură echipă dintre toate cele 16 a reușit să acumuleze un punctaj maxim, 6 puncte din 6, e vorba de SEPSI Sfântu Gheorghe, trebuie să ne indice această evidentă restrângere a forțelor în doar câteva puncte.
Lucru firesc, de-altfel, la debut de campionat. Același lucru se întâmplă și în cupele europene, unde campioana, FCSB, a depășit în turul întâi preliminar din Liga Campionilor pe Virtus, deținătoarea titlului din San Marino, 7-1 în deplasare și, respectiv, 4-0 pe stadionul Steaua, iar în turul doi a remizat, pe teren propriu, 1-1, în prima manșă a “dublei” cu Maccabi Tel Aviv, campioana Israelului, urmând ca returul să se joace la Budapesta, la mijlocul săptămânii viitoare. Este onorant pentru noi, de fapt pentru întreg fotbalul românesc, să consemnăm și performanța reprezentantei noastre în UEFA Europa League, Corvinul Hunedoara, din Liga a 2-a, (să nu uităm, ajunsă acolo în calitate de câștigătoare a Cupei României), care a eliminat vicecampioana Ungariei, pe FC Paksi, iar acum se află într-o confruntare cu FC Rijeka, vicecampioana Croației.
Scriu “acum” pentru că, în momentul în care redactez acest editorial, joi, 25 iulie, dimineață, încă nu s-au jucat meciurile reprezentantelor Superligii în UEFA Conference League. Dar dumneavoastră știți acum, când îl citiți, ce vor fi făcut, joi seară, CFR Cluj, în compania celor din Belarus, de la Neman Grodno. Primul meci la Cluj, iar returul în Ungaria, la Gyor, săptămâna viitoare, joi, 1 august. Și această dublă manșă, precum și cea a Universității Craiova cu cei de la NK Maribor, din Slovenia, contează pentru turul doi preliminar al celei de a treia competiții europene, UEFA Conference League.
Oltenii vor fi jucat joi seară în deplasare, urmând ca returul să se dispute tot pe 1 august, la Craiova, pe stadionul “Ion Oblemenco”. Să le ținem pumnii strânși tuturor celor patru reprezentante ale fotbalului românesc în Europa! Succes, tuturor!
Altfel, “lunga vară fierbinte” despre care scriam săptămâna trecută continuă. Abia de acum înainte vom avea partide jucate la interval tot mai mic de timp, pentru cei implicați în competițiile continentale, miza va crește și ea, exponențial, iar totul se poate transforma într-o “toamnă fotbalistică” cu totul excepțională, cu echipele românești calificate în grupele celor trei competiții europene, de ce nu?
Așa să fie!