Sâmbătă, 8 iulie 2023, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, se va juca Supercupa României, meci care va pune, față în față, campioana sezonului precedent din Superliga, Farul Constanța, și deținătoarea Cupei României, SEPSI OSK Sfântu Gheorghe, moment care poate fi considerat ca fiind cu adevărat startul noului sezon.
E drept, Superliga va debuta șase zile mai târziu, dar acolo vorbim de un alt început…
Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar mie campionatul care va veni îmi pare a fi unul cu totul și cu totul excepțional, din mai multe puncte de vedere, pe care voi încerca să le aduc în prim planul unei analize în rândurile care urmează. Sper să și reușesc.
În primul rând, este vorba despre obiectivele tuturor celor 16 cluburi, toate puternic racordate la o competiție mai echilibrată ca oricând. Sigur, niciodată ambițiile tuturor nu au fost mai mari ca de această dată, iar de aici mă aștept și la un salt calitativ al jocului.
Pe de altă parte, dar și ca o consecință a calității meciurilor, prevăd o audiență și mai mare, o prezență semnificativ crescută a fanilor în peluze și tribune, un rating important al posturilor de televiziune care transmit partidele din Superliga României, în sezonul care stă să înceapă, 2023-2024.
Sper ca pe acest fond calitativ să se “nască” și multe talente, cred că este cazul să salutăm, în sfârșit, o generație de clasă în fotbalul nostru, care să fie “dublată”, dacă permiteți expresia, și de o performanță pe măsură a echipei naționale. Mă refer, desigur, la calificarea tricolorilor la Turneul Final al Campionatului European din Germania, din anul 2024. Aici însă discuția este mai amplă și promit să o abordez într-o analiză viitoare, mai aproape de momentul meciurilor decisive din viitoarea toamnă.
Cum spuneau latinii, “sol lucet omnibus”, adică, în traducere liberă, “soarele strălucește pentru toți”, un dicton din care înțelegem că toată lumea este egală înaintea luptei.
Adaptând, în fața competiției care urmează să înceapă, toate cele 16 echipe au șanse egale, teoria asta spune, nu-i așa? Și astfel ne întoarcem la semnul echilibrului de la care am plecat. În fine, ambițiile europene ale cluburilor care ne vor reprezenta în UEFA Champions League și Conference League, Farul, respectiv, FCSB, CFR și SEPSI, vor fi un alt factor de interes și de creștere a valorii campionatului național. De regulă, din Europa te întorci mai călit, cu o experiență deosebită și chiar cu o mare siguranță în propriile forțe, demnă de luat în considerare de către toți adversarii. Așadar, un alt început!