Am avut, fără doar și poate, mai multe momente importante și emoționante în întreg acest sezon 2025-2026 decât în alte ediții de campionat, nu doresc să intru acum în toate amănuntele acestui adevăr evident, dar e clar că, cel puțin finalul acesta e extrem de disputat. În play-out, unde lupta pentru evitarea retrogradării sau a barajelor de menținere în Superliga este teribilă, precum și în play-off, unde în cursa pentru titlul de campioană orice pronostic este nu doar hazardat, ci de-a dreptul imposibil. Spectaculos, incredibil, imposibil! Deocamdată, desigur.
Mai ales acum, după ce, în derby-ul Clujului, CFR a reușit să câștige, cu dificultate, în fața Universității, cu 1-0.
Și nu doar în ceea ce privește miza titlului e greu să poți anticipa ceva, ci și în cea a prezenței în viitoarea ediție a cupelor europene, unde toate cele șase echipe au încă șanse. Însă acum, că s-a intrat în retur, mă refer la play-off, și când mai sunt doar trei etape de disputat, în cazul play-out-ului, parcurgem, cu adevărat, ultima linie dreaptă!
A unei competiții, Superliga României, care a atras din ce in ce mai mulți oameni în tribune și peluze, semn că drumul pe care fotbalul românesc se află este, într-adevăr, unul corect. Sigur, mai e ceva până departe, dar sensul e bun!
Pe de altă parte, cred că trebuie subliniat, încă de pe acum, când ne apropiem de finalul sezonului, efortul deosebit, fizic și mental, al tuturor celor implicați, al jucătorilor, în primul rând, dar, în aceeași măsură, trebuie remarcată și munca antrenorilor lor, a conducătorilor de club și a directorilor sportivi. Munca tuturor celor direct implicați.
Nu în ultimul rând, trebuie aduse mulțumiri celor mai pătimași fani, celor care au venit pe stadioane, etapă de etapă, din iulie anul trecut și până în finalul lunii mai, în care tocmai am intrat! Fie ploaie, fie caniculă, fie ger…
Altfel, în play-off, în cea de-a doua etapă a returului, cea pe care o avem în față în acest început de lună mai, vom avea alte trei derby-uri extraordinare. Meciuri, cum se spune, unul și unul!
Astfel, sâmbătă, 2 mai, pe Cluj Arena, de la ora 20.30, Universitatea Cluj va primi replica celor de la FC Argeș, în timp ce duminică, 3 mai, de la ora 21.00, pe stadionul “Ion Oblemenco”, în Bănie, se vor întâlni Universitatea Craiova și Dinamo București, iar luni, 4 mai, pe stadionul “Giulești”, de la ora 20.30, va începe meciul dintre Rapid și CFR Cluj.
Nu mai amintesc aici și acum și de meciurile atât de importante din play-out, unde, repet, mai sunt doar trei etape de jucat până la verdict! Tuturor însă, ca de fiecare dată, le doresc mult succes în atingerea obiectivelor!
Să auzim doar de bine!