Chemarea fotbalului în aceste vremuri complicate e mai acută, cred, ca niciodată. Oamenilor le lipsește stadionul, iar arenelor le lipsesc oamenii, cântecele și mesajele peluzelor, agitația din tribune, viața însăși de dinainte de pandemie.
Și totuși, scena aceasta uriașă nu este închisă, nu poate fi închisă. Dar pentru a trăi din nou ceea ce am trăit, pentru a avea fotbalul pe care l-am avut, trebuie să facem ceva, cu toții.
Primul lucru trebuie să fie reclădirea încrederii în fani. Fără a fi convinși că ei sunt cei mai importanți în ecuația aceasta atât de complicată a fotbalului, fără a crede în puterea lor de a revitaliza totul, nu are sens să ne implicăm în niciun demers.
Și asta pentru că lumea întreagă e o scenă, iar actorii sunt la fel de importanți precum spectatorii. Știm asta încă de la bătrânul și marele Will. Sigur, fotbalul nu este teatru, dar fotbalul înseamnă spectacol. Emoție, replică, rivalitate, respect, într-un cuvânt: viață!
“ Toată lumea e o scenă”, iată un vers celebru devenit, transformat chiar, într-o temă filozofică. Shakespeare a scris “ all the world’s a stage” într-o piesă, “Cum vă place”, în care versul următor sună așa: “and all the men and women merely players”! Încântător, nu-i așa: și toți oamenii sunt simpli actori!
E un adevăr de la ale cărui premise trebuie să plecăm. Și, dacă vom avea înțelepciunea să admitem că scena e uriașă și ne cuprinde chiar pe toți, atunci cred că e cazul să dovedim empatie, înțelegere și încredere față de toți cei implicați.
Din păcate, deciziile privind reîntoarcerea spectatorilor în tribunele stadioanelor din Casa Liga 1 se lasă încă așteptate, ușile sunt închise deocamdată, dar convingerea mea este că, dacă tot am convenit și acceptat că scena e una singură și rangul fiecăruia dintre noi e folosit pentru a rezolva această problemă, atunci ea va fi rezolvată. Sigur că vom avea galeriile din nou la locul lor, în tribune și peluze, sigur că ne vom relua viața de dinaintea declanșării pandemiei, însă nu știm deloc când se va întâmpla asta. Nu există o proiecție a autorităților în drept să decidă acest lucru, în primul rând a celor cu responsabilități în domeniul sanitar, deși restaurantele, cinematografele și, mai ales, școlile au fost deschise, e drept, sub un anumit scenariu și cu un protocol specific, de la caz la caz, dar au fost deschise!
Fotbalul românesc nu cere nimic în plus. Doar aceeași atenție, aceeași înțelegere precum s-a dovedit că se poate în cazurile pe care le-am amintit mai sus. Cum vă place această situație?
Și nu spun ceea ce spun ca să-l parafrazez pe genialul scriitor englez, ci ca să încerc să trezesc niște conștiințe. Ce este o conștiință? Dicționarul ne spune că e un sentiment, o intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență.
Dar depre existența altora ce avem de spus? Dar despre încrederea în autorități și instituții?
Răspunsurile la aceste întrebări și la alte câteva care pot fi puse în același spirit ne pot apropia de ideea că toți suntem solidari, pe aceeași scenă. Simpli actori pentru marele public. Cu o condiție: să fie sincere. Altfel, empatia, înțelegerea și încrederea rămân doar niște vorbe.
