Emoționant. Am vorbit prima şi ultima oară cu marele antrenor în primăvară lui 1996, în redacţia „Sportului românesc”, acolo, în Sărindar, unde s-au scris probabil cele mai frumoase poveşti ale fotbalului autohton. Titi Teaşcă a fost cu siguranţă una dintre ele şi, în orice caz, cea mai spumoasă, controversată şi comentată, măcar în aria antrenorilor, dacă nu şi mai departe.
Născut la Giurgiu, „micul Napoleon” a marcat destinul multor echipe, inclusiv al celei naţionale, la începutul anilor 1960. Scrisese o carte superbă, „Fotbal la poalele Cordilierilor”, despre Cupa Mondială din Chile, din 1962 şi în toamna aceluiaşi an primea onoarea de a fi selecţioner. A avut un debut fulminant, 4-0 cu Maroc, un amical cu 45.000 de spectatori, pe „23 August”, debutându-i pe Dungu de la Rapid, Sfetcu de la Petrolul, Lazăr de la Dinamo Bacău, Petru Emil („U” Cluj), Koszka (UTA), Ivansuc („U” Cluj), Marin Voinea (Progresul), Gergely (Viitorul Bucureşti). Mulţi dintre ei aveau să joace ani buni apoi ca “tricolori”, fără cel care îi lansase. În fine, primul meci oficial, pe Santiago Bernabeu, la 1 noiembrie 1962, în preliminariile C.E. 0-6 cu Spania şi mandatul TT-ului la naţională se încheia după fix o lună şi o zi.
Cam aşa a fost destinul lui peste tot, de la FC Argeş, unde s-a ciocnit cu Dobrin, la Steaua, unde a scris mai apoi despre „păpuşarii” Liţă Dumitru ori Iordănescu. A dormit prin copaci, păzindu-şi băieţii prin cantonamente, i-a alergat cu saci de nisip pe spinare, a dat cu fesul în ţărână, turbat, la ratări, a ordonat să se paseze chiar şi atunci când poarta adversă era goală („pasaţi, dom’le, cu bara, dar pasaţi!”). Dar nicăieri n-a fost mai iubit, mai înjurat (de către jucători) şi mai regretat ca la Craiova.
A venit în vara lui 1976 în Bănie şi a găsit o echipă blazată, umbra celei care luase titlul cu doi ani înainte. La primul meci, pe Republicii, Craiova arată aşa: Purcaru - Negrilă, Constantinescu, Deselnicu, Purima - Ştefănescu, Beldeanu - Ţarălungă (Cămătaru), Balaci (notat cu 10 în „Sportul”), Donose, Cârţu (Piţurcă). Oltenii au câştigat cu 5-1 (4 goluri Balaci, unul Cârţu ), dar TT-ul nu era mulţumit. Purcaru, Constantinescu, Deselnicu şi Ţarălungă sunt scoşi din echipă, cum fusese şi legenda Oblemenco, şi continuă să apară puşti ca Ţicleanu, Geolgău, Irimescu. O echipă cu media de vârstă sub 20 de ani… Dar care n-avea libero. La un amical cu Nitramonia la Făgăraş, Craiova micului Napoleon face joncţiunea cu Cenaclul Flacăra. Adrian Păunescu spune antrenorului: „Nea Titi, ia-l, domne, în spate pe Ştefănescu!” „Costicăăă, treci, mă băiete, pe linia de fund”, strigă TT. Ştefănescu, fost vârf, se conformează, „Mai în spate, nea Titi!” „Unde, Maestre, că se termină terenul? În poartă?!”, sare Napoleon. „E bine acolo.” Acolo, în spatele apărării.
Nea Titi, văzând cum joacă Ştefănescu libero, îşi scoate fesul şi dă cu el de pământ. “Poete, eşti mare!” Ai ochi, ai fler, ai geniu! Dar şi eu am. Păi, nu e meritul meu că venirăm să jucăm unde cântă Cenaclul?!” Şi aşa, Costică Ştefănescu a ajuns unul dintre cei mai mari fotbalişti ai Europei, nea Titi cel mai celebru fes, iar Adrian Păunescu, cel mai inspirat fan…
