Câteva zile și câteva meciuri și anul 2020 se va fi terminat. Fotbalul de la noi și de peste tot se va opri pentru o scurtă perioadă, iar în acest timp nici măcar nu vom ști cum să ne gândim și să ne raportăm la tot ceea ce am trăit. Ne vom uita înapoi cu mânie, respectând un anumit clișeu sentimental, sau vom privi înainte cu speranță?
Ne mișcăm între anumite sensuri ale cuvintelor, ale faptelor și ale încercărilor de a supraviețui fără a reuși întotdeauna să înțelegem ce am pierdut și ce am câștigat.
Într-un fenomen atât de globalizat, cum e fotbalul, pare că tot ce am trăit a depășit cu mult stadiul de experiență edificatoare. S-a putut juca fără spectatori și aproape că lumea întreagă a acceptat că sănătatea tuturor e mult mai importantă decât fericirea unora.
Tot ceea ce s-a întâmplat a fost o sumă de premiere cărora le-am rezistat, pe care le-am depășit și din care am învățat să nu ne temem.
Fotbalul românesc a comprimat, ca peste tot, acest timp al trăirii și a rămas pe baricade.
Iar campioana lui, CFR Cluj, despre care simt că trebuie să scriu aici câteva cuvinte, după sfârșitul parcursului european al acestui club cu adevărat de dimensiune continentală, merită întregul nostru respect.
Un arbitraj ciudat, nedrept și cu consecințe grav nefaste asupra traseului european al campionilor României, a făcut să se scrie și să se vorbesscă mai puțin despre clasa acestei echipe, careia fotbalul nostru îi datorează încă aplauze.
Á la guerre comme á la guerre, zice francezul, dar ce a făcut în acel final de meci de la Berna, Benoit Bastien a fost mai mult decât un război, a fost o nebunie, un derapaj, un soi de retragere fără torțe de la o dispută excelentă pînă atunci chiar și pentru el!
Să ne amintim acel final de partidă de acum exact o săptămână. Ceea ce părea inițial o misiune cu totul impsibilă, și anume calficarea campionilor noștri în chiar ultimul meci al grupei din Europa League, în primăvara competiției, DOAR cu o victorie în deplasare în fața contracandidatei directe, care trebuia DOAR sâ nu piardă, acasă, devenise, în minutul 90+1, o misiune îndeplinită.
Tot ce s-a întâmplat în acele ultime zeci de secunde a dat însă totul peste cap, decizie a arbitrului subiectivă, virusată, dacă admiteți termenul în astfel de timpuri.
La război ca la război, astfel a fost tot acest an, iar adaptarea la condițiile date, ale liberului arbitru, (dar și ale unui arbitru definit astfel prin prisma fișei postului!) a reprezentat un semn de inteligență, de rezistență și, în cele din urmă, de acceptare a unei situații nedrepte, nemeritate, neprevăzute. Dar CFR Cluj merită felicitată indiferent de rezultatul final al tabelei de marcaj din acea seară de pe Wankdorf Stadion.
E un moment al bilanțului și unul al recunoașterii valorii acolo unde este ea. Poate doar despre asta este vorba când ne aducem aminte ce am trăit în tot acest timp.
