A fost destul de scurtă această vacanță de iarnă, nu-i așa?
Am început editorialul de astăzi cu această întrebare retorică, una care are răspunsul inclus, pentru că această perioadă, care se încheie acum, a fost principala temă de discuție pentru foarte mulți dintre dumneavoastră.
Da, vacanța a fost una scurtă, prin urmare a trecut extrem de repede și iată-ne ajunși cu Superliga României din nou la drum, pentru cele nouă etape rămase de disputat din sezonul regular și, desigur, pregătită pentru ce va urma acestor etape, respectiv meciurile din play-off și play-out. De fapt, ceea ce numiți, unii dintre dumneavoastră, vacanță, include și o foarte intensă perioadă de pregătire, de acumulare de noi energii și forță în vederea disputării cu bine a meciurilor pe care deja le-am amintit. Vine, cu adevărat, un program intens, alert și dificil pentru toți cei implicați în competiție.
“Prevederea e adevăratul curaj”, o maximă a lui Euripide, ar putea fi, în opinia mea, una care să se aplice cu succes și în aceste zile, odată cu reluarea campionatului național.
Cele 16 echipe care alcătuiesc întrecerea sunt convins că pleacă, din nou, la drum, cu curaj, dar și cu extrem de multă atenție și precauție la tot ceea ce înseamnă fotbal în ziua de azi. Efort fizic intens, pregătire psihologică minuțioasă, orgolii puse în slujba echipei, altruism, inteligență în acțiune.
Obiectivele propuse, indiferent de locul actual în clasament, nu pot fi atinse altfel, trebuie să fim de acord cu asta!
Iar Superliga, ale cărei meciuri se reiau odată cu programul etapei cu numărul 22, propune, din start, jocuri cu o miză deosebită, așa cum este cel de la Mioveni, dintre FC Argeș și FCSB, derby-ul de “deschidere”, de vineri, 16 ianuarie. Vom avea însă, în acest mijloc de primă lună a anului, partide excelente, sunt convins, pe toate stadioanele. Așadar:
Unirea Slobozia-UTA Arad, Rapid București-Metaloglobus, Dinamo București-Universitatea Cluj, CFR 1907 Cluj-Oțelul Galați, Farul Constanța-FC Hermannstadt, Csikszereda-FC Botoșani și, în fine, luni, 19 ianuarie, Petrolul Ploiești- Universitatea Craiova, partida cu care se va încheia etapa. Mărturisesc că abia aștept să le urmăresc!
O stare de spirit pe care îmi imaginez, ba chiar sunt convins, că o trăiți și dumneavoastră, fani adevărați ai fotbalului românesc! Să fie, deci, fotbal! Și să ne bucurăm cu toții de el!