Nu trebuie să fii un foarte mare specialist în fotbal, în statistică sau în teoria probabilităților, ca să poți spune, fără nicio urmă de îndoială, că actuala ediție a Campionatului Național Superliga se desfășoară sub un pronunțat semn al echilibrului, cel mai evident din ultimii mulți ani. Cel puțin până în momentul în care ne aflăm acum, după disputarea a 17 etape. Nu sunt deloc puține pentru a încerca o concluzie, fie ea și parțială. Ceea ce și intenționez, în rândurile care urmează.
O simplă privire aruncată asupra clasamentului ne dezvăluie faptul că, între echipa aflată pe primul loc, este vorba de Universitatea Cluj, care are 30 de puncte, și cea clasată pe locul 8, Rapid București, care are 24 de puncte, este o distanță care poate fi recuperată, teoretic, în doar două etape. Sunt șase puncte, care pot însemna mult sau pot reprezenta extrem de puțin, în funcție de o dinamică aproape imposibil de anticipat.
Și tot ca o ipoteză de lucru teoretic, la sfârșitul etapei viitoare, din acest sfârșit de săptămână, nu mai târziu, liderul își poate mări avansul față de echipele urmăritoare, ori, dimpotrivă, Superliga își poate găsi un nou lider, pentru că, la o distanță de doar două puncte, 28 pentru fiecare, se află, în ordinea dictată de golaveraj, Universitatea Craiova, CFR Cluj și Dinamo București. Iar pe locul 5 este FCSB, cu “doar” 27 de puncte! În top, a se citi “primele șase”, locurile care vor oferi calitatea de participant la play-off pentru cluburile care vor fi acolo la sfârșitul sezonului regular, se află și revelația Petrolul Ploiești, cu 26 de puncte acumulate. Deloc puține!
În aceeași notă de echilibru pronunțat se află și echipele care bat cu putere la “poarta” play-off-ului, SEPSI Sfântu Gheorghe, locul 7, primul “sub linie”, cu 25 de puncte, Rapid București, locul 8, cu 24 de puncte, dar și locul 9, Oțelul Galați, 23 de puncte, locul 10, Poli Iași, 21 de puncte și ocupanta poziției a 11-a, Farul Constanța, cu 20 de puncte.
La rândul lor, ultimele cinci din clasament, sunt și ele echipe care pot urca foarte mult, unele chiar pe o poziție de play-off, în cele 13 etape rămase de disputat până la finalul sezonului regular, 2023-2024! UTA Arad are 18 puncte și e pe locul 12, tot atâtea puncte strângând și Unirea Slobozia, o poziție mai jos în ierarhie.
Încheie clasamentul FC Botoșani, 17 puncte, FC Hermannstadt, 16 puncte și Gloria Buzău, cu 13 puncte. Adică locurile, 14, 15 și 16. Și aici, unde tensiunea și emoțiile sunt cele mai multe și mai intense, totul e posibil! Succes tuturor!