Istoric vorbind, expresia îi aparține naturalistului francez Buffon și a fost rostită în cadrul discursului său de recepție la Academia din Paris, în anul 1753, “Discours sur le style”.

În forma sa originală, expresia este chiar un pic mai lungă și mai complexă în semnificații: “Le style c’est l’homme meme”. Adică “stilul este omul însuși”. Dar ea a fost preluată și a făcut, din epocă și până la noi, istorie fără acel ultim cuvânt care să întărească și mai mult ideea de subiectivitate, dar și de putere a omului. Care nu e mereu o “trestie gânditoare”, ca la Blaise Pascal, supusă în bătaia vântului.

În esență, “stilul e omul” stabilește un adevăr, acceptat oriunde și oricând, indiferent de circumstanțe ori lucruri subiective, că omul poate fi o marcă înregistrată, că omul poate fi recunoscut după felul său de a fi, după stilul său, după maniera de a trăi ori de a face lucrurile. Evident, toți oamenii având un fel caracteristic de a construi ceva, de a influența fapte sau de a se exprima, pur și simplu, într-o conjunctură dată.

Și pentru că tot e la modă, în aceste zile, discuția despre alegerile din cea mai puternică democrație a lumii, despre progresism și valorile sale, despre ( încă) o nouă ordine mondială, să mai adăugăm amănuntul că Marx, da, Karl Marx însuși așadar, cita din naturalistul francez în eseul lui intitulat “Despre artă și literatură” astfel : “Proprietatea mea e forma, ea este individualitatea mea spirituală. Le style c’ est l’homme”. Desigur, facem precizarea, poate deloc necesară, că filosoful german nu are nicio vină vizavi de ceea ce a urmat, peste decenii, în istoria lumii pornind de la doctrina sa. Ori de la cea a amicului său Friederich Engels.


În fine, să revenim la fotbal. Și aici, mai ales aici, stilul e omul. În timp, toată această formulă a lui Buffon (nu vă gândiți la uriașul portar al lui Juventus! glumesc, desigur...), chiar “stilul” din respectivul enunț a ajuns să implice și să se refere și la alte “stiluri” reprezentative pentru o persoană: modul de a trăi, modul de a vorbi, modul de a se îmbrăca, felul de a influența ceva ori pe cineva etc.


Stilul Guardiola sau stilul Mourinho? Stilul lui Mircea Lucescu, inspirat la rândul lui de cel al profesorului său Angelo Niculescu, cel cu așa-zisa “temporizare”, ori stilul ofensiv al tânărului Mirel Rădoi, în care eu, am mai spus-o, am totală încredere?
Stilul de lambada, de carnaval și samba al Braziliei, cea mai mare forță fotbalistică de pe glob sau cel de tango al țării care l-a dat, totuși, pe cel mai bun al tuturor timpurilor, Argentina lui Maradona? Stilul “panzer” al lui Beckenbauer ori cel al “olandezului zburător”, al fotbalului total simbolizat de Olanda lui Johann Cruijff?
Tiki-taka Barcelona sau “catenaccio” al lui Inter? Stilul e omul. Maniera lui Hagi de a vedea și construi lucrurile, în timp, ori cea a lui Dan Petrescu, pragmatic și cu succese în termen redus?


Stiluri și stiluri, oameni și oameni. Un lucru e cert însă și cred că veți fi de acord cu mine: doar marile personalități, marile caractere, marii performeri au și impun un stil. Precum cei pe care i-am amintit aici și alții ca ei, de același calibru și de aceeași valoare, dovedite în timp și confirmate de oameni, mass-media și istorie.