Istoric vorbind, expresia îi aparÈ›ine naturalistului francez Buffon È™i a fost rostită în cadrul discursului său de recepÈ›ie la Academia din Paris, în anul 1753, “Discours sur le style”.
În forma sa originală, expresia este chiar un pic mai lungă È™i mai complexă în semnificaÈ›ii: “Le style c’est l’homme meme”. Adică “stilul este omul însuÈ™i”. Dar ea a fost preluată È™i a făcut, din epocă È™i până la noi, istorie fără acel ultim cuvânt care să întărească È™i mai mult ideea de subiectivitate, dar È™i de putere a omului. Care nu e mereu o “trestie gânditoare”, ca la Blaise Pascal, supusă în bătaia vântului.
În esență, “stilul e omul” stabileÈ™te un adevăr, acceptat oriunde È™i oricând, indiferent de circumstanÈ›e ori lucruri subiective, că omul poate fi o marcă înregistrată, că omul poate fi recunoscut după felul său de a fi, după stilul său, după maniera de a trăi ori de a face lucrurile. Evident, toÈ›i oamenii având un fel caracteristic de a construi ceva, de a influenÈ›a fapte sau de a se exprima, pur È™i simplu, într-o conjunctură dată.
Și pentru că tot e la modă, în aceste zile, discuÈ›ia despre alegerile din cea mai puternică democraÈ›ie a lumii, despre progresism È™i valorile sale, despre ( încă) o nouă ordine mondială, să mai adăugăm amănuntul că Marx, da, Karl Marx însuÈ™i aÈ™adar, cita din naturalistul francez în eseul lui intitulat “Despre artă È™i literatură” astfel : “Proprietatea mea e forma, ea este individualitatea mea spirituală. Le style c’ est l’homme”. Desigur, facem precizarea, poate deloc necesară, că filosoful german nu are nicio vină vizavi de ceea ce a urmat, peste decenii, în istoria lumii pornind de la doctrina sa. Ori de la cea a amicului său Friederich Engels.
În fine, să revenim la fotbal. Și aici, mai ales aici, stilul e omul. În timp, toată această formulă a lui Buffon (nu vă gândiÈ›i la uriaÈ™ul portar al lui Juventus! glumesc, desigur...), chiar “stilul” din respectivul enunÈ› a ajuns să implice È™i să se refere È™i la alte “stiluri” reprezentative pentru o persoană: modul de a trăi, modul de a vorbi, modul de a se îmbrăca, felul de a influenÈ›a ceva ori pe cineva etc.
Stilul Guardiola sau stilul Mourinho? Stilul lui Mircea Lucescu, inspirat la rândul lui de cel al profesorului său Angelo Niculescu, cel cu aÈ™a-zisa “temporizare”, ori stilul ofensiv al tânărului Mirel Rădoi, în care eu, am mai spus-o, am totală încredere?
Stilul de lambada, de carnaval È™i samba al Braziliei, cea mai mare forță fotbalistică de pe glob sau cel de tango al țării care l-a dat, totuÈ™i, pe cel mai bun al tuturor timpurilor, Argentina lui Maradona? Stilul “panzer” al lui Beckenbauer ori cel al “olandezului zburător”, al fotbalului total simbolizat de Olanda lui Johann Cruijff?
Tiki-taka Barcelona sau “catenaccio” al lui Inter? Stilul e omul. Maniera lui Hagi de a vedea È™i construi lucrurile, în timp, ori cea a lui Dan Petrescu, pragmatic È™i cu succese în termen redus?
Stiluri È™i stiluri, oameni È™i oameni. Un lucru e cert însă È™i cred că veÈ›i fi de acord cu mine: doar marile personalități, marile caractere, marii performeri au È™i impun un stil. Precum cei pe care i-am amintit aici È™i alÈ›ii ca ei, de acelaÈ™i calibru È™i de aceeaÈ™i valoare, dovedite în timp È™i confirmate de oameni, mass-media È™i istorie.
